Mircea Geoană: „Flancul estic va fi întărit militar”. Ce riscuri sunt ca și Republica Moldova să fie invadată de ruși

×
Codul embed a fost copiat

Mircea Geoană a anunțat joi seară activarea planurilor de apărare aliate, după o reuniune de urgență. Flancul estic va fi întărit militar, iar Aliații cred că Putin nu se va opri până ce nu va invada toată Ucraina. Republica Moldova este însă ferită.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vorbit în direct la ȘtirilePROTV, de la sediul Alianței Nord-Atlantice. Joi a fost o reuniune excepțională a comisiei NATO-Ucraina, condusă de Geoană.

Consiliul Nord Atlantic a agreat cererea de activare a planurilor de apărare aliată, inclusiv pentru România, fapt care reprezintă o premieră istorică.

Mircea Geoană: „Înseamnă că toate planurile militare de întărire a prezenței militare, a descurajării NATO pe flancul estic, inclusiv în România, vor fi activate. Astăzi am decis să acordăm responsabilități suplimentare comandantului suprem aliat al NATO, generalul american Wolters, pentru a întreprinde orice alte măsuri și să dirijeze alte resurse disponibile pentru întărirea flancului estic. Aliații americani au trimis în regiune forțe suplimentare, în România au trimis avioane F35, aceste planuri sunt de vigilență, de prudență, nu anticipăm riscuri la adresa securității NATO, dar luăm măsuri, firesc, de creștere a acestei vigilențe. Aceste planuri au și o dimensiune umanitară, am văzut emoția și neliniștea firească pe care o au mai mulți, inclusiv ai noștri, cu privire la situația de acolo, o componentă a acestor planuri de apărare, au și o componentă umanitară, suntem în contact și cu Uniunea Europeană, și împreună cu țările de pe flancul estic, România sau Polonia, sau oricine altcineva, avem măsuri inclusiv pe linie umanitară pentru că atacul brutal al Federației Ruse a provocat în mod firesc panică, anxietate și mulți oameni care doresc să părăsească țara”

Andreea Esca: Ce informații există despre planurile lui Vladimir Putin, până unde estimați că va merge această invazie?

Citește și
Geoană, despre criza Rusia- Ucraina: E un carusel diplomatic excepțional, dar nu este niciun risc la adresa noastră
INTERVIU. Geoană, despre criza Rusia-Ucraina: E un carusel diplomatic excepțional, dar nu este niciun risc la adresa noastră
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mircea Geoană: „Am avut întâlniri repetate astăzi, am avut întâlniri și în cadrul Consiliului Atlantic, secretarul general a discutat cu liderii din G7, am vorbit și cu liderii Uniunii Europene, Von der Leyen și Charles Michel, ați observat că în ultimele luni de zile informațiile pe care le-am dat în mod public s-au adeverit întocmai. Ne pare rău că am avut dreptate , am sperat că până la urmă Putin va alege calea diplomației, a ales calea războiului, a ales calea întoarcerii în vremurile sângeroase ale războaielor pe continentul european, de aceea ne așteptăm în continuare la o invazie completă a Ucrainei, asistăm în continuare la atacuri militare pe cale aeriană, pe cale navală, un război cibernetic extrem de agresiv, am avut dimineață o discuție cu premierul ucrainean, era alături de președintele Zelensky, ei asigură în continuare coordonarea și conducerea politică a armatei ucrainene, dar în continuare este clar că Federația Rusă a ales război, în Europa secolului 21, și ne apărăm aliații și suntem în continuare solidari în dorința de a sprijini poporul ucrainean și guvernul legitim, ales la Kiev.”

Andreea Esca: Ce ne puteți spune despre Republica Moldova, a fost inclusă în aceste discuții, la nivel NATO, pentru că toată lumea se întreabă dacă Putin ar putea să repete scenariul folosit în Ucraina și în cazul Moldovei.

Mircea Geoană: „M-am întâlnit cu doamna președintă Maia Sandu la Munchen, în urmă cu două zile, am discutat, era foarte îngrijorată, pe bună dreptate. Nu întrevedem riscuri iminente la adresa Republicii Moldova, într-adevăr noi salutăm faptul că Republica Moldova se manifestă solidar și generos cu cei din Ucraina, este normal să fim așa, suntem vecini și avem foarte multe rude, cunoștințe și istorie comună”.

Moldova a decretat stare de urgență

Parlamentul Republicii Moldova a votat introducerea stării de urgenţă pe întreg teritoriul ţării ca urmare a invaziei ruse în Ucraina.

Documentul a fost susţinut de 88 de deputaţi, din partea tuturor fracţiunilor parlamentare, prezenţi în sală, transmit Reuters şi presa de la Chişinău.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Geoană, după o discuție cu premierul Ucrainei: Situaţia este extrem de gravă, Federaţia Rusă atacă pe toate fronturile
Geoană, după o discuție cu premierul Ucrainei: Situaţia este extrem de gravă, Federaţia Rusă atacă pe toate fronturile

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a scris, joi, pe Facebook, despre agresiunea Federaţiei Ruse la adresa Ucrainei, că ”situaţia este extrem de gravă, Federaţia Rusă atacă pe toate fronturile şi pune în pericol viaţa a milioane de civili”.

INTERVIU. Geoană, despre criza Rusia-Ucraina: E un carusel diplomatic excepțional, dar nu este niciun risc la adresa noastră
INTERVIU. Geoană, despre criza Rusia-Ucraina: E un carusel diplomatic excepțional, dar nu este niciun risc la adresa noastră

Criza din Ucraina nu a fost provocată de NATO, ci de Rusia, dar România trebuie să stea liniștită, pentru că suntem sub adăpostul Alianței, a declarat Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO.  

Geoană, despre tensiunile dintre Rusia și Ucraina: NATO își face datoria. Protejează statele membre, inclusiv România
Geoană, despre tensiunile dintre Rusia și Ucraina: NATO își face datoria. Protejează statele membre, inclusiv România

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, a vorbit, pentru Știrile PRO TV, despre situația dintre Rusia și Ucraina, puctând că alianța va proteja statele membre.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.