Fondurile pentru fermierii sărăciți de secetă s-au epuizat. Măsura la care Ministerul Agriculturii vrea să apeleze

×
Codul embed a fost copiat

Seceta de anul acesta i-a sărăcit pe fermieri, iar statul nu mai are bani să îi sprijine. Este şi motivul pentru care la Ministerul Agriculturii se va înfiinţa un fond mutual, la care se va apela în caz de calamitate.

Partea rea este că în lipsa unui sistem serios de irigații, pagubele vor fi tot mai mari, pentru că anii sunt din ce în ce mai secetoşi.

La Ministerul Agriculturii curg sesizările fermierilor sărăciţi de secetă. Potrivit ultimelor raportări, arşiţa a pârjolit aproape un milion de hectare, iar cel mai rău este pentru cei care au plantat porumb.

Statul a subvenționat o parte dintre polițele de asigurare pentru gospodarii afectați, însă, în premieră nedorită aceste fonduri s-au epuizat. În aceste condiții, oficialii vor să înființeze un fond mutual, adică un soi de sistem de asigurări.

Petre Daea, Ministrul Agriculturii: „Fondul mutual, de anul viitor, cred eu că va fi funcțional. Construim acest mecanism, în această perioadă, vom asigura, pe de o parte și din fondurile statului acest fond, vor fi și o parte contributivă a fermierilor.”

Citește și
risipa alimentara
Uniunea Europeană risipește mai multă mâncare decât importă. Cum ar putea înjumătăți pierderile alimentare până în 2030
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ce sume de bani ar putea primi fermierii sărăciți de secetă

În acest moment se află în dezbatere o ordonanță prin care fermierii pot primi de la stat până la 1.500 de lei, despăgubire pentru fiecare hectar de teren afectat de secetă. Condiția e ca agricultorii să dețină un proces verbal de constatare a pagubelor. Totodată, trebuie să se afle și în evidențele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Pe de altă parte, la deschiderea târgului de agricultură „Indagra”, Marcel Ciolacu a ținut să îngroașe șirul promisiunilor de refacere a sistemului național de irigații. Potrivit acestuia, România o să primească peste două miliarde de euro. Asta dacă responsabilii vor reuși renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Până atunci, fiecare se descurcă aşa cum poate.

Ce măsuri pot lua fermierii pentru a face față secetei

Cu un sistem, de pildă, fermierii pot monitoriza umiditatea din sol și își pot porni pompele de irigații numai la nevoie. În acest fel, economisesc apă şi energie electrică.

Ileana Stanciu, managerul unei companii de sisteme de irigații: „Sistemul este o stație cu doi senzori. Senzorii se îngroapă la nivelul de sus, de jos, în sol, pe orice fel de plantație, astfel încât să monitorizeze zona care trebuie udată la rădăcini. Are un mic panou solar, deci funcționează independent, nu trebuie neapărat curent electric și transmite datele wireless către smartphone.”

De mare folos este şi un sistem independent cu panouri solare care poate fi montat oriunde.

Silviu Radu, reprezentantul unei companii de fotovoltaice: „Îl putem pune pe o pășune alpină sau în câmp, oriunde avem nevoie. El deservește ca și capacitate echivalentul consumului zilnic a patru case. Deci practic ne poate deservi pentru o pompă electrică, pentru orice necesitate am avea, undeva unde nu avem acces la rețea.”

Costă de la 7.000 la 14.000 de euro, în funcție de cât de mare este bateria de stocare a energiei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Regiuni întregi vor deveni de nelocuit în următoarele decenii. Cine este „ucigașul tăcut” care va omorî tot mai mulți oameni
Regiuni întregi vor deveni de nelocuit în următoarele decenii. Cine este „ucigașul tăcut” care va omorî tot mai mulți oameni

Regiuni întregi de pe glob vor deveni de nelocuit în următoarele decenii din cauza valurilor de caniculă care vor fi mai frecvente şi mai intense.

Uniunea Europeană risipește mai multă mâncare decât importă. Cum ar putea înjumătăți pierderile alimentare până în 2030
Uniunea Europeană risipește mai multă mâncare decât importă. Cum ar putea înjumătăți pierderile alimentare până în 2030

Cantitatea de mâncare risipită de Uniunea Europeană este mai mare decât cea importată de blocul comunitar, a dezvăluit un raport publicat marți.

Avertisment sumbru pentru Europa, dezvăluit de oamenii de știință. Seceta se va agrava iarna și vara
Avertisment sumbru pentru Europa, dezvăluit de oamenii de știință. Seceta se va agrava iarna și vara

Europa s-ar putea confrunta cu veri şi ierni mai secetoase în viitor, conform unui studiu realizat de Serviciul Meteorologic German (DWD) privind seceta pe continentul european.

13 metode prin care putem reduce consumul de apă. Nu face duș zilnic și axează-te pe axile și zonele intime
13 metode prin care putem reduce consumul de apă. Nu face duș zilnic și axează-te pe axile și zonele intime

Seceta extremă din România a cauzat lipsuri grave de apă, astfel că prim-ministrul Nicolae Ciucă le-a cerut românilor să folosească apa cât mai responsabil în următoarea perioadă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.