Doi adolescenţi care au furat o maşină, prinşi de poliţişti, după o urmărire de aproximativ 40 de kilometri

Poliție

Doi adolescenţi din judeţul Hunedoara au fost urmăriţi pe o distanţă de aproximativ 40 de kilometri de poliţişti, după ce au furat o maşină din Deva.

Ei au fost opriţi de un echipaj de Poliţie abia la intrarea în Haţeg. Unul dintre cei doi, în vârstă de 17 ani, a fost reţinut, transmite News.ro.

În noaptea de joi spre vineri, agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Deva au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care circula cu luminile de întâlnire stinse pe bulevardul Decebal din Deva.

Pentru că maşina nu a oprit, echipajul de Poliţie a pornit în urmărirea autoturismului, acesta fiind blocat la intrarea în Haţeg, la o distanţă de aproximativ 40 de kilometri.

"După oprirea autoturismului suspect, ca urmare a legitimării celui aflat la volan, poliţiştii au stabilit că acesta este un minor în vârstă de 17 ani, din municipiul Hunedoara, iar în autoturism se mai afla un alt minor, în vârstă de 15 ani, din municipiul Deva. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că autoturismul respectiv a fost sustras de către cei doi minori, de pe raza municipiului Deva, acolo unde a fost parcat, fără a fi asigurat corespunzător, iar cheile de contact fiind lăsate în interiorul maşinii”
, a transmis Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru furt calificat şi conducere fără permis a unui autovehicul, iar adolescentul de 17 ani a fost reţinut pentru 24 de ore.

Citește și
urmarire
Scene de acțiune pe străzile din Craiova. Un șofer băut a făcut accident, cu poliția pe urmele lui
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Focuri de armă în Galați. Polițiștii au urmărit un șofer care nu a oprit la semnale
Focuri de armă în Galați. Polițiștii au urmărit un șofer care nu a oprit la semnale

Urmărire cu focuri de armă în centrul Galațiului. Un echipaj de la Poliția Rutieră a încercat să oprească o mașină, însă șoferul a întors și a demarat pe interzis, pe o stradă cu sens unic.

Scene de acțiune pe străzile din Craiova. Un șofer băut a făcut accident, cu poliția pe urmele lui
Scene de acțiune pe străzile din Craiova. Un șofer băut a făcut accident, cu poliția pe urmele lui

A fost o urmărire ca-n filme pe străzile din Craiova, în noaptea de marți spre miercuri, pentru prinderea unui șofer băut.

Un individ, dat în urmărire la nivel național, a fost împușcat de polițiști după ce a încercat să fugă
Un individ, dat în urmărire la nivel național, a fost împușcat de polițiști după ce a încercat să fugă

Urmărire cu focuri de armă, sâmbătă seara, într-o localitate din Prahova. Poliţiştii au fost nevoiţi să folosească pistoalele după ce un individ dat în urmărire la nivel național a încercat să fugă.

Urmărire ca în filme în Negreşti-Oaş. Oamenii legii au tras mai multe focuri de armă
Urmărire ca în filme în Negreşti-Oaş. Oamenii legii au tras mai multe focuri de armă

14 focuri de armă au fost trase de polițiștii de frontieră din Negrești-Oaș, după ce un cetăţean ucrainian le-a ignorat semnalele de oprire.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.