Clipe de groază în București. Angajatul unei benzinării a fost atacat cu toporul, iar incidentul a fost filmat

×
Codul embed a fost copiat

Angajatul unei benzinarii din București a fost atacat cu toporul de un individ cu care se certase în trecut. Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere, iar polițiștii l-au identificat și l-au prins repede pe suspect.

În imagini se vede cum agresorul intră în benzinărie ținând la spate un fel de topor cu coada lungă. Pare că îi spune ceva angajatului, apoi se lansează într-un atac fulgerător.

Bărbatul atacat se ferește în ultima clipă, pentru că nu era atent la ce face agresorul. În acel moment îi prepara unui alt client ceva de mâncare.

De altfel, la întreagă scenă au asista înspăimântați încă patru tineri aflați la o masă. Agresorul și-a urmărit victima într-o altă încăpere din spate unde aceasta, din fericire, apucase să se baricadase.

Între timp, un alt angajat a apăsat butonul de panică, așa că suspectul a fost nevoit să se retragă. Cazul a fost preluat imediat de polițiștii Sectorului 5 care l-au prins pe suspect.

Citește și
soferita
O șoferiță a intrat în plin cu mașina într-o pompă dintr-o benzinărie, provocând un incendiu. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Motivul atacului ar fi fost un conflict mai vechi între cei doi.

Agresorul este audiat de un procuror sub acuzația de tentativă la omor. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis să ceară arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. Daca va fi găsit vinovat el riscș între 5 și 10 ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Doi tineri din Bulgaria, reţinuţi după ce ar fi agresat un bărbat într-o benzinărie de pe Valea Oltului
Doi tineri din Bulgaria, reţinuţi după ce ar fi agresat un bărbat într-o benzinărie de pe Valea Oltului

Doi tineri din Bulgaria au fost reţinuţi de poliţiştii din Vâlcea după ce ar fi agresat într-o benzinărie de pe Valea Oltului, la Călimăneşti, un bărbat din Brezoi, au informat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

 

O șoferiță a intrat în plin cu mașina într-o pompă dintr-o benzinărie, provocând un incendiu. VIDEO
O șoferiță a intrat în plin cu mașina într-o pompă dintr-o benzinărie, provocând un incendiu. VIDEO

Tragedie evitată la limită după ce o femeie din statul american Massachusetts a intrat cu mașina într-o pompă la o benzinărie.

Medic ortoped din Arad, prins cu 20 de kilograme de canabis. A invocat dreptul la tăcere
Medic ortoped din Arad, prins cu 20 de kilograme de canabis. A invocat dreptul la tăcere

Un medic ortoped din Arad a fost prins miercuri seară în flagrant în timp ce primea 20 de kilograme de canabis într-o benzinărie din oraş.

Bărbat tâlhărit de 30.000 de euro într-o benzinărie. Supecții au fost reținuți, iar unul dintre ei are antecedente
Bărbat tâlhărit de 30.000 de euro într-o benzinărie. Supecții au fost reținuți, iar unul dintre ei are antecedente

Un bărbat a fost tâlhărit de 30.000 de euro într-o benzinărie situată la marginea oraşului Arad, în noaptea de marţi spre miercuri.

 

Momentul în care un șofer pleacă cu tot cu furtunul de la pompă, după ce a alimentat și a uitat să îl pună la loc, în Tecuci
Momentul în care un șofer pleacă cu tot cu furtunul de la pompă, după ce a alimentat și a uitat să îl pună la loc, în Tecuci

Un șofer care a alimentat într-o benzinărie din Tecuci a uitat să pună la loc furtunul de la pompă și a plecat cu tot cu el.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.