Florin Cîţu spune că varianta Nicolae Ciucă premier nu este în discuţie: Noi nu spunem PSD cine să fie premier

florin citu

Preşedintele PNL Florin Cîţu a afirmat, luni, la Parlament, că nu se pune problema ca propunerea de premier să fie Nicolae Ciucă, pentru că în partid nu a existat această propunere.

El le-a transmis celor de la PSD că nu le spune pe cine să susţină ca premier şi că premierul este stabilit în PNL şi atunci când va exista o decizie va fi făcută publică. El a mai arătat că susţine varianta rotaţiei premierilor, însă trebuie văzut dacă se poate implementa în România.

În acest moment, nu vorbim despre această propunere, eu ştiu că domnul Ciucă a fost propus de mine”, a spus Cîţu, precizând că nu s-a discutat despre propunerea Nicolae Ciucă premier.

Cîţu a continuat: „Noi nu spunem PSD cine să fie premier sau pe cine să susţină. În PNL, noi facem propunerile şi atunci când vom veni cu o propunere de premier, o vom spune public”.

Despre negocierile cu PSD, Florin Cîţu a spus că speră să avem Guvern cât mai curând, pentru că asta vrea.

Citește și
psd ciuca
Ciucă: Echipa de negociere a PNL urmează să se întrunească miercuri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Eu am crezut că suntem gata în weekend”, a precizat el.

Întrebat dacă susţine varianta rotaţiei premierilor, preşedintele PNL a recunoscut că susţine o astfel de măsură pentru că el a fost primul care a vorbit despre ea.

Am fost primul care a spus acest lucru, că este o soluţie, vom vedea dacă se poate implementa în România sau nu”, a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum ar putea arăta Guvernul PNL-PSD-UDMR. Nicolae Ciucă, agreat pentru funcția de premier
Cum ar putea arăta Guvernul PNL-PSD-UDMR. Nicolae Ciucă, agreat pentru funcția de premier

Liberalii și social democrații au început marți negocierile oficiale pentru a guverna împreună alături de UDMR. Discuțiile vor mai dura însă o vreme, iar marea bătălie se va da pentru funcții, unde PSD cere mai multe ministere decât PNL.

Ciucă: Echipa de negociere a PNL urmează să se întrunească miercuri
Ciucă: Echipa de negociere a PNL urmează să se întrunească miercuri

Fostul premier desemnat Nicolae Ciucă a declarat, după şedinţa BPN al PNL, că urmează ca echipa de negociere a liberalilor să se întrunească miercuri pentru a stabili elementele de negociere cu celelalte partide pentru formarea guvernului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.