VIDEO. Încă o gafă a președintelui Joe Biden. L-a confundat pe Emmanuel Macron cu Francois Mitterand, care a murit în 1996

×
Codul embed a fost copiat

Președintele Joe Biden l-a confundat pe președintele francez Emmanuel Macron cu un fost lider al Franței, care este mort de aproape trei decenii.

În timpul unui discurs, în campania din Las Vegas, președintele american în vârstă de 81 de ani și-a amintit greșit că a vorbit cu fostul președinte francez Francois Mitterrand în timpul unei întâlniri din 2021 cu liderii mondiali.

Mitterand a murit în 1996.

"A fost în sudul Angliei. Și m-am așezat și am spus: "America s-a întors", iar Mitterrand din Germania, adică din Franța, s-a uitat la mine și a spus - a spus: "știi ce - de ce - pentru cât timp te-ai întors?"." a spus Biden, potrivit New York Post.

Citește și
joe biden
Biden bea un milkshake şi mănâncă un cheeseburger, după ce-l ironizează pe Trump şi face o gafă într-un discurs
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El se referea la conversația de la summitul G7 în care șefii NATO au discutat despre revolta din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliu.

"Și m-am uitat la el, iar cancelarul - și cancelarul Germaniei a spus: "Ce ați spune, domnule președinte, dacă ați lua mâine ziarul London Times și London Times ar spune: "O mie de oameni pătrund în Camera Comunelor, sparg ușile, doi Bobbies sunt uciși pentru a opri alegerea unui prim-ministru. Ce ați spune?”

"Nu m-am gândit niciodată la asta din această perspectivă", a continuat Biden. "Ce am spune dacă s-ar întâmpla așa ceva într-o altă democrație din lume?".

În transcrierea oficială a discursului de la Casa Albă, se notează că Biden l-a pronunțat pe Mitterrand, dar ar fi trebuit să spună Macron, care este președinte francez din 2017.

Mitterrand a avut două mandate de președinte, între 1981 și 1995. A murit la 8 ianuarie 1996, la vârsta de 79 de ani.

Gafa lui Biden este una dintre multele gafe verbale pe care le-a comis de la preluarea mandatului și până acum.

Trump, în vârstă de 77 de ani, este pe cale să obțină nominalizarea republicană pentru a se confrunta cu Biden în alegerile prezidențiale din acest an.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O nouă gafă a președintelui Biden. ”De data asta aproape a nimerit-o”
O nouă gafă a președintelui Biden. ”De data asta aproape a nimerit-o”

O nouă gafă a președintelui Biden dă apă la moară celor care susțin că liderul democrat este prea bătrân pentru funcție, fiind prin urmare inapt pentru încă un mandat la Casa Albă.

Biden bea un milkshake şi mănâncă un cheeseburger, după ce-l ironizează pe Trump şi face o gafă într-un discurs
Biden bea un milkshake şi mănâncă un cheeseburger, după ce-l ironizează pe Trump şi face o gafă într-un discurs

Preşedintele american Joe Biden a arătat că predecesorul său Donald Trump nu are monopolul fast-foodurilor şi a băut un milkshake de vanilie cu sirop de ciocolată în parcare, după care a mâncat un cheeseburger cu bacon. 

O nouă gafă a președintelui Joe Biden. Ce a declarat într-un discurs pe tema sănătăţii mentale
O nouă gafă a președintelui Joe Biden. Ce a declarat într-un discurs pe tema sănătăţii mentale

Preşedintele american Joe Biden a făcut o gafă, într-un discurs pe care l-a susţinut la Washington, pe tema sănătăţii mentale a americanilor.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.