Premierul britanic neagă intenţia de a trimite instructori militari în Ucraina. „Niciun soldat britanic nu va fi trimis”

sunak
Getty

Premierul britanic Rishi Sunak a dezminţit duminică vreo intenţie a guvernului său de a desfăşura instructori militari în Ucraina.  

El venind astfel cu clarificări după o declaraţie a ministrului său al apărării care a sugerat că instructori militari britanici ar urma să pregătească trupele Kievului direct pe teritoriul ucrainean, relatează Reuters, citează Agerpres.

Într-un interviu acordat publicaţiei The Sunday Telegraph, ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, numit luna trecută în acest post, a declarat că doreşte să desfăşoare instructori militari în Ucraina, suplimentar faţă de instruirea militarilor ucraineni în Marea Britanie şi în alte state occidentale. El a mai spus că există posibilitatea de a oferi programe de instrucţie armatei ucrainene direct pe teritoriul ucrainean şi că a avut o discuţie în acest sens cu comandanţii armatei britanice.

"Vorbesc astăzi despre aducerea instrucţiei mai aproape şi de asemenea chiar în interiorul Ucrainei. Mai ales în vestul ţării, cred că oportunitatea acum este de a aduce mai multe lucruri în ţară", a adăugat ministrul intervievat.

La câteva ore după publicarea interviului, premierul Sunak a precizat că nu există vreo intenţie imediată de a trimite în Ucraina militari instructori. "Ceea ce a spus ministrul apărării este că ar putea fi într-adevăr posibil într-o zi în viitor să facem o parte din această instrucţie în Ucraina", a nuanţat Sunak într-o declaraţie dată presei la începutul congresului anual al Partidului Conservator, care se desfăşoară în oraşul Manchester.

Citește și
protest casa Rishi Sunak
Protest pe casa premierului britanic. Activiștii de mediu au scandat de pe acoperișul locuinței lui Rishi Sunak
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Dar este vorba despre ceva pe termen lung, nu aici şi acum. Niciun soldat britanic nu va fi trimis să lupte în actualul conflict" dintre Ucraina şi Rusia, a adăugat Sunak.

După declaraţia ministrului britanic al apărării, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent numărul doi în Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse, a ameninţat că trupele britanice din Ucraina vor fi ţinte legitime pentru armata rusă.

În cadrul ajutorului militar furnizat Ucrainei pentru a o susţine în războiul cu Rusia, pe lângă arme şi muniţii Marea Britanie oferă armatei ucrainene programe de instrucţie cu o durată de cinci săptămâni.

Armata britanică a pregătit anul trecut circa 20.000 de soldaţi ucraineni în cadrul acestor programe şi intenţionează să instruiască mai departe un număr similar de soldaţi

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a demisionat. Cine urmează să îi ia locul
Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a demisionat. Cine urmează să îi ia locul

Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a demisionat oficial, printr-o scrisoare adresată premierului Rishi Sunak, informează, joi, AFP şi Reuters, după anunţul făcut de cancelaria prim-ministrului.

 

Protest pe casa premierului britanic. Activiștii de mediu au scandat de pe acoperișul locuinței lui Rishi Sunak
Protest pe casa premierului britanic. Activiștii de mediu au scandat de pe acoperișul locuinței lui Rishi Sunak

Activiștii de mediu de la Greenpeace au organizat, joi, un protest mai puțin obișnuit care a avut loc pe casa premierului britanic.

 

Cel mai bogat om din Marea Britanie condamnă ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană
Cel mai bogat om din Marea Britanie condamnă ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

Cel mai bogat om din Marea Britanie, Gopichand Hinduja, condamnă ieşirea Marii Britanii din UE, dar crede în capacitatea prim-ministrului Sunak de a relansa economia ţării, aflată în dificultate, transmite CNBC.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.