Parlamentar rus: Două milioane de ucraineni trebuie să părăsească țara, ori să fie denazificați. Trebuie distruși, atât!

×
Codul embed a fost copiat

"La fel ca strămoşii lor, militarii noștri luptă astăzi împotriva mizeriei naziste, cu încrederea că victoria va fi din nou a noastră", a transmis Putin de Ziua Europei mai multor ţări ex-sovietice, dar şi regiunilor separatiste din estul Ucrainei.

 

Vezi aici ultimele informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE

 

Președintele Zelenski, în schimb, le-a transmis compatrioților săi un mesaj emoționant, în care a comparat suferințele actuale ale țării sale cu atrocitățile comise de naziști.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Poate fi primăvara în alb și negru? Rămânem oare blocați într-un februarie etern? În fiecare an, de 8 mai, îi onorăm pe cei care au scăpat planeta de nazism. În acest an, mesajul "Niciodată din nou!" are alte reverberații. Sună crud, dureros. Fără semnul exclamării, ci cu un semn de întrebare. Ați zis: "Niciodată din nou"? Ia povestiți ucrainenilor cum vine asta! Dar vom ieși din iarna asta până la urmă! Familiile, cei dragi și prietenii se vor regăsi! Va fi pace! Din nou!”.

Citește și
stoltenberg
Șeful NATO spune că urmează ”o și mai mare brutalitate” a Rusiei și vorbește despre folosirea armelor nucleare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Este doar un un fragment din mesajul dramatic adresat de Volodimir Zelenski compatriotilor sai, in ziua in care Europa celebreaza victoria impotriva Germaniei hitleriste.

La rândul ei, Olena Zelenska s-a întâlnit, duminică, cu prima doamnă a Americii, la o școală din sud-vestul Ucrainei, transformată în adăpost pentru refugiați.

Jill Biden a trecut pentru scurt timp granița din Slovacia, într-o vizitî-surprizî, anunțatî abia după ce a părăsit teritoriul Ucrainei. A fost prima apariție în public a soției președintelui Zelenski de la începutul războiului.

Între timp, în estul Ucrainei, zeci de ucraineni sunt prinși sub dărâmăturile unei școli de lângă Lîsîceansk, bombardată sâmbătă seară. Localnicii foloseau subsolul școlii drept adapost, din cauza luptelor intense purtate în zonă în ultimele zile. Câțiva oameni au fost scoși teferi, dar autoritățile se tem că bilanțul va fi de ordinul zecilor de morți.

Insula Șerpilor, punct strategic

Momentul în care două avioane Suhoi 27 ucrainene trec razant pe deasupra Insulei Șerpilor și bombardează pozițiile armatei ruse, inclusiv depozitul de muniții, a fost dat publicității.

Filmate dintr-o dronă, imaginile surprind cele două avioane zburând la altitudine foarte mică, dinspre sud. Aparatele activează și dispozitive menite să deturneze eventuale lovituri antiaeriene.

Situatia la 200 de km de Constanța și 50 de km de gurile Dunării, insula de câteva hectare oferă o platformă de tragere amenințătoare de jur imprejur. Potrivit experților, Insula Șerpilor reprezintă un punct strategic, întrucât blochează accesul aerian și maritim la întreaga fâşie de coastă ucraineană.
În ultima săptămână, Kievul a izbutit mai multe lovituri devastatoare pentru pozițiile rusești de pe insulă.

Evacuarea răniților și a medicilor din uzina Azovstal

În altă ordine de idei, atât Kievul, cât și Moscova au anunțat evacuarea tuturor copiilor, femeilor și bătrânilor, captivi de peste două luni în subteranele combinatului Azovstal din Mariupol. Urmează etapa a doua a operațiunii: evacuarea răniților și a medicilor.

Președintele Zelenski n-a abandonat nici speranță de a-i scoate vii de din combinat și pe cei 2.000 de combatanți ucraineni, pușcași marini și mai ales membri ai batalionului Azov.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „În acest timp, ne continuăm eforturile diplomatice ca să-i salvăm pe luptatorii rămași la Azovstal. Sunt implicați mediatori influenți, inclusiv state cu greutate”.

Format voluntar de nationaliști ucraineni în 2014, la începutul conflictului separatist din Donbas, batalionul Azov a fost între timp integrat în Garda Naționalî a Ucrainei și este una dintre unitățile de elită ale țării.

Potrivit președintelui Zelenski, forțele invadatoare ar fi dus cu forța în Rusia cel puțin 500.000 de bărbați ucraineni, militari și civili deopotrivă. Rudele lor sunt copleșite de deznadejde pentru că n-au absolut nicio veste despre fiii, soții ori frații lor.

Membru al Dumei de Stat, declarații șocante

Din 11 martie, Valentina Bobko se roagă pentru o minune care să-i aducă acasă pe soțul și fiul ei, dispăruți la câteva zile după ce rușii au intrat în satul lor.

Valentyna: „Măcar să-mi spună unde sunt. Unde îi țin pe fiul și pe sotul meu? Cum pot să trăiesc când nu știu unde sunt? Spuneți-mi, cum să trăiesc?”.

Vorbind despre soarta soldaților ucraineni capturați, un parlamentar rus e cât se poate de tranșant.

Aleksey Zhuravlyov, membru al Dumei de Stat: „Forțele armate ale Ucrainei sunt Wehrmacht-ul. E clar că așa e. Sunt 2 milioane de oameni care trebuie ori să părăsească Ucraina, ori să fie denazificați. Ceea ce înseamnă să fie distruși, nimic altceva”.

Pe de altă parte, rușii au pus la punct ultimele detalii ale paradei militare de 9 Mai, de la Moscova, eveniment cu o mare încărcătură propagandistică.

Dominic Waghorn, corespondent SKY News: „În ultimii ani, dintr-o zi a comemorării, parada de 9 mai s-a transformat într-o ocazie pentru Rusia de a-și arăta forța, astfel încât Vladimir Puțin să arate pe ce cheltuiește sumele imense alocate armatei. În acest an va fi însă o paradă mult mai restrânsă, pentru că rușii au pierdut foarte multe tancuri și echipamente în Ucraina. Oare Putin va anunța cucerirea Mariupolului ori a Hersonului? Ori se va lăuda că a denazificat Ucraina decimând batalionul Azov? Ori poate va proclama demilitarizarea Ucrainei și își va permite să proclame cine știe ce victorie, doar pentru că presa din Rusia e strict controlată? Ori va declara oficial război și implicit mobilizare generală? Planeta întreagă așteaptă să vadă cum se va folosi liderul rus de această aniversare crucială”.

Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 74. Zelenski: Acum, este imposibil de a debloca orașul Mariupol prin mijloace militare

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Autoritățile ucrainene se tem că nu vor găsi supraviețuitori sub dărâmăturile școlii bombardate de ruși, lângă Lîsîceansk
Autoritățile ucrainene se tem că nu vor găsi supraviețuitori sub dărâmăturile școlii bombardate de ruși, lângă Lîsîceansk

Peste 60 de oameni și-ar fi pierdut viața în urma bombardării de către ruşi a unei şcoli din estul Ucrainei, dintr-un sat aflat pe linia frontului.

Șeful NATO spune că urmează ”o și mai mare brutalitate” a Rusiei și vorbește despre folosirea armelor nucleare
Șeful NATO spune că urmează ”o și mai mare brutalitate” a Rusiei și vorbește despre folosirea armelor nucleare

NATO avertizează că urmează ''o şi mai mare brutalitate'' şi "distrugeri masive" comise de Rusia în Ucraina, iar războiul va mai ”dura luni sau chiar ani”, a declarat secretarul general Jens Stoltenberg.

Război în Ucraina, ziua 74. Zelenski: Acum, este imposibil de a debloca orașul Mariupol prin mijloace militare
Război în Ucraina, ziua 74. Zelenski: Acum, este imposibil de a debloca orașul Mariupol prin mijloace militare

Știrile PRO TV au transmis, duminică, în format LIVE TEXT, cele mai importante informații despre ostilitățile derulate de Rusia în Ucraina.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.