Fostul consilier al lui Donald Trump, trimis după gratii pentru 3 ani și 4 luni

Stone
Getty

Un judecător federal american l-a condamnat joi pe Roger Stone, fostul consilier al lui Donald Trump al cărui proces a declanşat o polemică din cauza intervenţiei preşedintelui SUA, la trei ani şi patru luni de închisoare.

Acest lucru se întâmplă după ce a fost găsit vinovat, printre altele, că i-a minţit pe membrii Congresului în timpul anchetei privind ingerinţa rusă în alegeri, potrivit Agerpres.

Departamentul Justiţiei, care susţine că nu a acţionat în urma sugestiilor preşedintelui, a schimbat recomandarea iniţială a procurorilor care au instrumentat cazul, privind o condamnare de şapte până la nouă ani împotriva lui Stone, găsit vinovat în noiembrie de mai multe capete de acuzare.

Recomandarea Departamentului Justiţiei, privind o sentinţă între trei şi patru ani, a fost respectată în cele din urmă de judecătorul federal Amy Jackson.

„El nu este urmărit, aşa cum au afirmat unii, pentru că l-a apărat pe preşedinte. El este urmărit pentru că l-a acoperit pe preşedinte", a declarat ea după pronunţarea pedepsei, exprimându-şi satisfacţia că "adevărul există şi contează mereu".

Citește și
Siria
Turcia cere Rusiei să pună capăt atacurilor regimului Assad în Siria. Intervenția lui Trump
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Săptămâna trecută, procurorii federali care instrumentau cazul, au cerut o pedeapsă de 7 până la 9 ani de închisoare împotriva lui Stone.

Donald Trump s-a grăbit să denunţe o "eroare judiciară" şi a lăsat în suspensie posibilitatea unei amnistii prezidenţiale pentru acest consultant în vârstă de 67 de ani.

A doua zi, Departamentul Justiţiei a anunţat public că găseşte recomandarea "excesivă" şi a sugerat o sentinţă între 3 şi 4 ani de închisoare. Dezavuaţi, cei patru procurori federali au renunţat la dosar.

Reacţia preşedintelui nu a întârziat: "Felicitări ministrului justiţiei Bill Barr pentru că a preluat frâiele unui dosar total scăpat de sub control!".

Procurorul general al SUA a dat asigurări că afirmaţiile preşedintelui nu au avut niciun impact asupra serviciilor sale, dar a precizat că afirmaţiile lui Trump îi fac munca "imposibilă".

Acuzațiile aduse lui Stone

 

Roger Stone a fost găsit vinovat că a exercitat presiuni asupra martorilor şi a minţit Congresul privind contactele sale cu organizaţia WikiLeaks, pe tema e-mailurilor democrate piratate în timpul campaniei prezidenţiale din 2016.

Practic, el a primit 40 de luni de închisoare pentru obstrucţie, 18 luni de închisoare pentru şapte capete de acuzare legate de influenţarea martorilor şi 12 luni de închisoare pentru declaraţii false.

Judecătorul a decis însă ca el să execute 40 de luni de închisoare, pedeapsa cea mai mare. În plus, el va trebui să plătească o amendă de 20.000 de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un imigrant român, fost șofer al lui Trump, în arest în SUA de peste un an. Ce a făcut
Un imigrant român, fost șofer al lui Trump, în arest în SUA de peste un an. Ce a făcut

Un imigrant român care a lucrat ca şofer pentru familia preşedintelui american Donald Trump încă se află în detenţia Autorităţii pentru imigraţie şi vămi din SUA (ICE), la un an după ce a primit o amânare a expulzării, conform The Daily Mail.

Turcia cere Rusiei să pună capăt atacurilor regimului Assad în Siria. Intervenția lui Trump
Turcia cere Rusiei să pună capăt atacurilor regimului Assad în Siria. Intervenția lui Trump

Ministrul turc al afacerilor externe Mevlut Cavusoglu a declarant că i-a cerut omologului său rus Serghei Lavrov ca regimul sirian să înceteze atacurile asupra ultimului bastion rebel în regiune Idlib, conform AFP.

Trump își va testa abilitățile de pilot de curse în fața a 100.000 de oameni
Trump își va testa abilitățile de pilot de curse în fața a 100.000 de oameni

Preşedintele Donald Trump îşi va testa abilităţile de pilot de curse, duminică, în Florida, când va face un tur cu limuzina sa prezidenţială numită "The Beast", la Daytona 500, prestigioasa cursă NASCAR, scrie Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.