Dmitri Peskov: „Rusia nu crede că promisiunile UE de a primi Ucraina în rândurile sale sunt reale”

Dmitri Peskov
Imago

Rusia nu crede că promisiunile Uniunii Europene de a primi Ucraina în rândurile sale sunt "reale", a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters şi France Presse.

 

"Este puţin probabil ca acestea să fie promisiuni reale", a spus el, răspunzând la o întrebare a unui jurnalist rus, care a publicat fragmente din discuţie pe aplicaţia Telegram.

Comisia Europeană a recomandat miercuri ca Ucraina să fie invitată să înceapă discuţiile pentru aderare la bloc de îndată ce aceasta îndeplineşte condiţiile finale, deşi continuă să lupte pentru a respinge forţele ruse.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat decizia "bună" a Comisiei. "Statul nostru trebuie să fie în UE. Ucrainenii o merită", a spus el.

În iunie 2022, UE a acordat statutul de candidat Ucrainei, într-un gest extrem de simbolic la câteva luni după declanşarea ofensivei ruse, precum şi Republicii Moldova vecine.

Citește și
Dmitri Peskov
O „nouă ordine mondială" este necesară, transmite Kremlinul. Dar nu cu SUA la vârf
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru a trece la următoarea etapă - deschiderea negocierilor de aderare - Comisia a definit şapte criterii de referinţă pentru Kiev. Acestea sunt condiţii care trebuie îndeplinite, în special în lupta împotriva corupţiei şi reformele judiciare.

Ucraina aştepta cu nerăbdare această undă verde într-un moment în care contraofensiva ei stagnează şi războiul dintre Israel şi Hamas distrage atenţia aliaţilor săi, notează AFP.

Dar recomandarea Comisiei Europene este încă departe de a marca sfârşitul drumului pentru Ucraina şi celelalte ţări candidate.

Liderii Celor 27 trebuie să se pronunţe la mijlocul lunii decembrie la un summit la Bruxelles cu privire la acest aviz.

Printre altele, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a anunţat joi că preşedintele rus Vladimir Putin va susţine prima sa conferinţă de presă majoră în decembrie, după o pauză legată de război.

Runda de întrebări şi răspunsuri pentru jurnalişti va fi combinată cu o emisiune televizată de apeluri denumită 'Linia directă', în care cetăţenii îşi pot prezenta problemele, a declarat Peskov pentru agenţia de presă rusă Interfax, preluată de DPA.

El nu a anunţat o dată anume, dar reţele sociale menţionează 19 decembrie.

Evenimentul media este programat în contextul pregătirilor pentru alegerile prezidenţiale din martie, când se aşteaptă ca Putin să candideze pentru un nou mandat, notează agenţia DPA.

Putin a anulat conferinţa de presă în decembrie anul trecut, care în mod normal este programată să dureze câteva ore, pentru prima dată în zece ani.

Observatorii erau convinşi că Putin a dorit să evite întrebările din partea jurnaliştilor internaţionali, în timp ce armata rusă suferea repetat înfrângeri în războiul său total împotriva Ucrainei.

Acum Putin îşi face încet-încet mai multe apariţii publice.

Putin a răspuns în mod repetat la întrebările jurnaliştilor fideli liniei sale de partid, care îl însoţesc în deplasări sau se întâlnesc cu el la Kremlin.

Media independente nu au fost lăsate la astfel de întâlniri pentru o lungă perioadă de timp.

Interviul de televiziune ''Linia directă'' a fost găzduit ultima dată la 30 iunie, în iunie 2021.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, despre mitul sosiilor lui Putin: „Avem un singur Putin”
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, despre mitul sosiilor lui Putin: „Avem un singur Putin”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a încercat din nou să risipească ceea ce o agenţie de presă de stat rusă a descris drept „mituri” despre „dublurile” lui Vladimir Putin.

 

O „nouă ordine mondială
O „nouă ordine mondială" este necesară, transmite Kremlinul. Dar nu cu SUA la vârf

Este nevoie de o "nouă ordine mondială", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care şi-a exprimat luni acordul cu preşedintele american Joe Biden.

Peskov revine cu precizări după ce a spus că Putin va câștiga alegerile din 2024 cu peste 90% din voturi
Peskov revine cu precizări după ce a spus că Putin va câștiga alegerile din 2024 cu peste 90% din voturi

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a ţinut să facă unele precizări duminică seara în legătură cu o declaraţie făcută anterior pentru The New York Times despre alegerile prezidenţiale din 2024 în Rusia, care a devenit virală pe Internet.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.