De ce a blocat Viktor Orban următoarea tranşă a sprijinului militar extrabugetar al UE pentru Ucraina. Explicația Budapestei

viktor orban
Getty

Ungaria a confirmat oficial că nu a aprobat plata următoarei tranşe de sprijin militar pentru Ucraina acordat în cadrul Facilităţii Europene pentru Pace (EPF) a Uniunii Europene.

"Ungaria nu este de acord cu faptul că Uniunea Europeană, alături de alte instrumente existente, utilizează Fondul European pentru Pace doar în ceea ce priveşte Ucraina, deoarece acest lucru nu permite canalizarea unor fonduri suficiente pentru a promova interesele UE în alte domenii", a anunțat biroul purtătorului de cuvânt al guvernului de la Budapesta, într-un răspuns trimis Reuters, după ce informaţii în acest sens apăruseră în presa din Italia.

Potrivit agenţiei italiene ANSA, aceasta ar fi fost cea de-a opta tranşă acordată Ucrainei din Fondul European pentru Pace.

Tranşa - de 500 de milioane de euro - urma să fie plătită lunea viitoare, 22 mai, dar Budapesta a blocat decizia, cerând "garanţii" că Fondul European pentru Pace nu va fi folosit exclusiv pentru a ajuta Ucraina în viitor, informează News.ro.

Biroul purtătorului de cuvânt al guvernului de la Budapesta a precizat că alte zone în care fondurile ar putea fi folosite includ Balcanii şi Africa de Nord.

Citește și
ozn ungaria
Un obiect zburător în formă de cilindru, filmat cu o dronă în Ungaria | VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Pentru guvernul maghiar este crucial ca aceste aspecte să fie clarificate, motiv pentru care nu a aprobat plata următoarei tranşe din EFP", a precizat biroul purtătorului de cuvânt al guvernului de la Budapesta. 

UE, sprijin militar de peste 3,5 miliarde de euro pentru Ucraina

Până în prezent, Uniunea Europeană a furnizat aproximativ 3,6 miliarde de euro pentru sprijin militar pentru Ucraina în cadrul EPF.

Potrivit Ukrainskaia Pravda, prin intermediul acestui fond, UE a sprijinit forţele armate ucrainene acordând şapte pachete consecutive de ajutor, dar a finanţat şi alte ţări cum ar fi Moldova, Georgia, Mozambic, Mali, Somalia, Niger, Iordania, Bosnia şi Herţegovina, Liban şi Mauritania.

În plus, la începutul lunii mai, Consiliul UE a decis să aloce un miliard de euro din Fondul European pentru Pace, ca parte a iniţiativei sale de a furniza Ucrainei muniţie de artilerie.

Ungaria, care este membră a UE şi a NATO, a refuzat să furnizeze echipament militar vecinei sale Ucraina, invadată de forţele ruseşti în februarie 2022. De asemenea, Ungaria a criticat în mod repetat sancţiunile UE împotriva Rusiei, pe care toate cele 27 de ţări UE trebuie să le aprobe în unanimitate, dar în cele din urmă a susţinut toate măsurile convenite până acum.

Ungaria se află într-o dispută cu Bruxelles-ul, întrucât blocul comunitar i-a suspendat fondurile de redresare până când guvernul naţionalist de la Budapesta va pune în aplicare reforme pentru a îmbunătăţi independenţa justiţiei şi a combate corupţia. Aflat la putere din 2010, premierul Viktor Orban a intrat în conflict cu UE şi în special cu braţul său executiv, Comisia Europeană, după ce Budapesta a restricţionat drepturile migranţilor şi a înăsprit controlul statului asupra organizaţiilor neguvernamentale, a cadrelor universitare, a presei şi a instanţelor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
ANSA: Ungaria a blocat o nouă tranșă de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 500 de milioane de euro
ANSA: Ungaria a blocat o nouă tranșă de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 500 de milioane de euro

Presa din Italia anunță că Ungaria a blocat acordarea unei noi tranșe de asistență militară pentru Ucraina, în valoare de 500 de milioane de euro din Fondul European pentru Pace.

Un obiect zburător în formă de cilindru, filmat cu o dronă în Ungaria | VIDEO
Un obiect zburător în formă de cilindru, filmat cu o dronă în Ungaria | VIDEO

O înregistrare video cu o dronă, realizată în iunie 2020, în Ungaria, care surprinde un obiect în formă de cilindru, a dezlănţuit entuziasmul pasionaţilor de OZN-uri, după ce a fost publicată în urmă cu câteva zile pe Reddit.

Ungaria a devenit țara cu cea mai ridicată rată a inflației din toată Uniunea Europeană. Guvernul de la Budapesta, în alertă
Ungaria a devenit țara cu cea mai ridicată rată a inflației din toată Uniunea Europeană. Guvernul de la Budapesta, în alertă

Guvernul de la Budapesta caută modalități de a forța marile lanțuri de magazine să reducă prețurile la unele alimente de bază, într-o încercare disperată de a domoli inflația.

Viktor Orban a ordonat ca Vladimir Putin să nu poată fi arestat dacă intră în Ungaria. Budapesta ”l-ar adăposti”
Viktor Orban a ordonat ca Vladimir Putin să nu poată fi arestat dacă intră în Ungaria. Budapesta ”l-ar adăposti”

Ungaria nu-l va aresta pe Vladimir Putin dacă președintele rus ar intra pe teritoriul acestei țări, a decis Budapesta la ordinul direct al premierului Viktor Orban, scrie agenția maghiară de stat Hirado.

 

Ungaria va extinde interdicţia asupra importurilor din Ucraina. Zeci de produse agroalimentare nu vor mai putea fi vândute
Ungaria va extinde interdicţia asupra importurilor din Ucraina. Zeci de produse agroalimentare nu vor mai putea fi vândute

Ungaria, care anunţase deja o interdicţie asupra importurilor de cereale ucrainene, pe motiv că destabilizează piaţa naţională, va extinde această măsură la zeci de produse agroalimentare începând de miercuri, relatează France Presse.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.