Un copil român de opt ani a murit înecat în mare, într-o stațiune din Bulgaria. Curenții l-au tras în larg, de lângă mama sa

Ministrul Turismului din Bulgaria spune că românii ar putea salva sezonul estival din 2021
Getty

Un băiat în vârstă de opt ani din România a fost găsit înecat în mare, în apropiere de stațiunea bulgară Elenite, unde se afla în vacanță cu părinții săi, a anunțat marți Direcția regională Burgas a Ministerului de Interne bulgar.

Incidentul a avut loc într-o zonă nepăzită a plajei, între hotelurile Royal Park și Zornitsa. Copilul se afla pe o saltea gonflabilă și a fost dus în larg de marea agitată, potrivit Bulgarian News Agency.

Băiatul de opt ani a intrat în mare împreună cu mama sa și fratele său mai mic. La un moment dat, marea l-a dus pe copilul român cu salteaua pe care se afla în larg, iar mama lui nu a mai putut să-l țină în brațe. Aceasta și-a dus al doilea copil la mal și a cerut ajutorul oficialilor aflați pe jetski-urile din apropiere. Aceștia s-au dus în mare după baiat și au constatat că se înecase.

Trupul său a fost adus de valuri pe plajă și a fost dus pentru autopsie la Departamentul de Medicină Legală al Spitalului Universitar Multidisciplinar de Tratament Activ - Burgas.

Salvamarii au declarat că, în ciuda vremii călduroase, este periculos să se intre în mare din cauza valurilor mari și violente care se manifestă de câteva zile.

Citește și
112 salvare ambulanta
Panică într-un cartier din Sibiu. Un copil de doar doi ani a căzut de la etaj și a supraviețuit. Era acasă cu ambii părinți
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Miracolul din Sibiu: un copil de 2 ani a scăpat fără nicio zgârietură după ce a căzut de la etajul 4. Cum a fost posibil
Miracolul din Sibiu: un copil de 2 ani a scăpat fără nicio zgârietură după ce a căzut de la etajul 4. Cum a fost posibil

O tragedie a fost evitată la Sibiu. Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos, după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc.  

Panică într-un cartier din Sibiu. Un copil de doar doi ani a căzut de la etaj și a supraviețuit. Era acasă cu ambii părinți
Panică într-un cartier din Sibiu. Un copil de doar doi ani a căzut de la etaj și a supraviețuit. Era acasă cu ambii părinți

Un copil în vârstă de doi ani a căzut, marți, de la etajul patru al unui bloc din municipiul Sibiu.

 

Un copil de opt ani a murit după ce a fost aspirat în canalul de scurgere al unei piscine
Un copil de opt ani a murit după ce a fost aspirat în canalul de scurgere al unei piscine

Un tragic incident a avut loc într-un parc acvatic din Roma, în urma căruia un copil în vârstă de opt ani și-a pierdut viața.

 

Turistul care a sărit în mare să salveze un copil și pe tatăl acestuia, adus de ape mort la mal. Steagul roșu a fost coborât
Turistul care a sărit în mare să salveze un copil și pe tatăl acestuia, adus de ape mort la mal. Steagul roșu a fost coborât

Turistul dispărut în mare la Eforie Nord în urmă cu două zile a fost găsit. Este vorba despre un bărbatul de 35 de ani din Botoșani, care sărise în valuri să salveze un copil și pe tatăl lui.  

Copil de 10 ani, ridicat de poliție pentru că se ușura în spatele mașinii mamei sale
Copil de 10 ani, ridicat de poliție pentru că se ușura în spatele mașinii mamei sale

Un copil de 10 ani din SUA a fost ridicat de poliție și dus în arest, după ce a fost văzut de un ofițer că făcea pipi în spatele mașinii mamei sale. Ulterior, băiețelul a fost eliberat, iar poliția a recunoscut o ”eroare de judecată” în acest caz.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.