Bătrân jefuit de o sumă uriașă, după ce a fost păcălit că fiul lui este grav rănit în spital

×
Codul embed a fost copiat

În ciuda avertismentelor transmise de autorităţi, indivizi certaţi cu legea continuă să facă victime folosind metoda accidentul.

Un bătrân din judeţul Bacău a căzut în plasa şarlatanilor. Omul a crezut că a fost sunat de fiul lui, aflat pe un pat de spital.

Crezând că îşi ajută băiatul, i-a dat unui necunoscut 8.000 de lei.

La auzul acestor vorbe, bărbatul în vârstă de 73 de ani nu a mai stat pe gânduri şi singura lui grijă a fost să îşi ajute băiatul, care, chipurile, se afla în spital şi avea nevoie de bani pentru a fi transferat în străinătate.

Mitică Mihalache, victimă: "Când a plecat de acasă se simţea cam rău. Când a zis tată, sunt eu Costel şi îmi e rău şi când a plecat de acasă ca a stat vreo 3 săptămâni, chiar i-a fost chiar rău, am zis că aşa e. Decât la el m-am gândit şi nu m-am gândit că o să mă păcălească."

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bătrânul a fost sunat aproape de miezul nopţii şi timp de două ore a fost ţinut de vorbă la telefon. Persoanele de la celălalt capăt al firului s-au prezentat ca fiind fiul omului, medicul care se ocupa de caz şi şeful casei de pensii. Între timp, la poartă şi-a făcut apariţia un necunoscut, care a spus că este asistentul doctorului.

Mitică Mihalache, victimă: "El lucrează la Braşov şi a fost operat la inimă. Şi când am zis, alo, da tată. A zis că e la spital şi mi-a zis că mi-l dă pe doctor. Dar omul când e bolnav şi nu poate vorbi."

Bărbatul i-a dat străinului 8.000 de lei, convins că îşi ajută fiul. Însă după ce individul a plecat, şi-a dat seama că a fost păcălit şi a sunat la 112.

Poliţiştii au început cercetările şi susţin că au un cerc de suspecţi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.