Rusia intenţionează să construiască o bază pe Lună. Pentru ce va fi utilizată

astronauti
iStock

Rusia intenţionează să construiască o bază pe Lună după anul 2025, care va putea fi utilizată pentru monitorizarea cometelor şi asteroizilor şi pregătirea zborurilor către alte planete, a declarat luni un oficial rus, citat de agenţia Xinhua.

La sfârşitul acestui an, Roscosmos va prezenta guvernului un program pentru studierea şi explorarea Lunii, a declarat directorul executiv al departamentului pentru ştiinţă şi programe pe termen lung din cadrul agenţiei spaţiale ruse, Alexander Bloshenko.

Un plan detaliat este conceput pentru a fi implementat după anul 2025, a explicat Bloshenko pentru agenţia de ştiri.

Potrivit lui Bloshenko, echipamentele pentru studierea spaţiului şi telescoape speciale pentru urmărirea asteroizilor şi cometelor care ar putea reprezenta o ameninţare la adresa Pământului vor fi amplasate în baza lunară de la polul sud selenar.

De asemenea, Roscosmos intenţionează să creeze un teren de testare pentru tehnologiile necesare pregătirii zborurilor către alte destinaţii din spaţiu, a indicat oficialul.

Citește și
Voyager 2
Primul mesaj de la sonda Voyager 2, ajunsă în spațiul interstelar. Studiu: "Va dura mai mult decât Pământul"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bloshenko a afirmat că sistemele robotice se vor ocupa de întreţinerea infrastructurii bazei, în timp ce echipaje umane vor efectua vizite periodice pentru a efectua sarcini pe care roboţii nu le pot realiza.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
NASA face pregătiri intense pentru descoperirea vieții extraterestre. Ce robot testează
NASA face pregătiri intense pentru descoperirea vieții extraterestre. Ce robot testează

NASA va testa un robot care se va deplasa sub gheaţă în viitoarea vară australă din Antarctica, pentru a-l utiliza în 2025 într-o misiune cu scopul de a găsi dovezi de viaţă extraterestră pe o lună a lui Jupiter.

Primul mesaj de la sonda Voyager 2, ajunsă în spațiul interstelar. Studiu:
Primul mesaj de la sonda Voyager 2, ajunsă în spațiul interstelar. Studiu: "Va dura mai mult decât Pământul"

Sonda NASA Voyager 2 a transmis primele date din spaţiul interstelar la un an după ce a devenit al doilea obiect produs pe Pământ care a părăsit Sistemul Solar, relatează luni Press Association.

Prima ieşire în spaţiu a unui echipaj exclusiv feminin
Prima ieşire în spaţiu a unui echipaj exclusiv feminin

Clipe istorice pe Staţia Spaţială Internaţională. Pentru prima oară, o echipă de astronauţi NASA formată numai din femei a efectuat o ieşire în spaţiu pentru a repara un contact al bateriilor instalatiei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.