Prima zi a invaziei Ucrainei este un ”succes”, apreciază armata rusă

Ucraina a cerut o întâlnire cu reprezentanții Rusiei în termen de 48 de ore
Getty

Rusia consideră că şi-a îndeplinit ”cu succes” toate obiectivele stabilite în prima zi a invaziei Ucranei, unde bombardamente şi confruntări armate s-au soldat cu aproape 140 de morţi, potrivit autorităţilor ucraiene, relatează AFP, scrie News.ro. 

”Toate sarcinile grupurilor de militari din Forţele armate ale Federaţiei ruse din această zi au fost îndeplinite cu succes”, a anunţat joi un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

Rusia nu avea ”alt mijloc” să se apere, decât trimiţându-şi forţele în Ucraina, s-a justificat joi preşedintele rus Vladimir Putin, în prima zi invaziei forţeloor ruse a Ucrainei.

”Ceea ce se întâmplă în prezent sunt măsuri constrânse, pentru că nu ni s-a lăsat niciun alt mijloc de a proceda altfel”, a declarat liderul de la Kremlin într-o reuniune, transmisă la televizor, cu oameni de afaceri, la Moscova.

”Riscurile la adresa securităţii create erau de aşa natură că era imposibil să reacţionăm altfel”, a subliniat el.

Citește și
Vladimir Putin
Presa ucraineană: Planul final al lui Putin pentru Ucraina este împărţirea ţării în două state
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Putin a subliniat intransigenţa Kievului şi Occidentului în privinţa revendicărilor în domeniul securităţii ale Rusiei.

”Ei ne-ar fi putut face să ne confruntărm cu asemenea riscuri, încât n-am ştiut dacă ţara ar fi supravieţuit”, a subliniat Putin, care cere de săptămâni de zile ca Ucraina să nu adere niciodată la NATO.

Vladimir Putin a dat totodată asigurări că nu vrea să aducă atingere sistemului economic şi că nu vrea să fie exclus, în contextul în care invazia Ucrainei a afectat pieţele şi a expus Rusia unor sanţciuni occidentale devastatoare.

”Rusia continuă să ia parte la economia mondială”, a declarat el, iar Moscova ”nu intenţionează să aducă atingere sistemului în care se află ea însăşi”.

Rusia este ”pregătită” să se adapteze unor noi sancţiuni care-i sunt impuse economiei ruse, a subliniat el şi i-a îndemnat pe antreprenori să fie ”solidari” cu Guvernul rus.

Pe de altă parte, ofensiva rusă în ucraina, vizează ”decapitarea” Guvernului de la Kiev şi instalarea unui regim favorabil Moscovei, a acuzat joi un oficial militar american.

”În mod fundamental, ei (ruşii) au intenţia să decapiteze Guvernul (Ucrainei) şi să-şi instaleze propria guvernare”, a acuzat el.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 2. Orașul Nicolaev, aflat la 100 de kilometri de Odessa, este sub asediu
Război în Ucraina, ziua 2. Orașul Nicolaev, aflat la 100 de kilometri de Odessa, este sub asediu

Kievul este ținta atacurilor armatei ruse şi Ucraina se așteaptă vineri la ofensivă cu tancuri şi vehicule blindate. În apărare sunt pregătite rachete antitanc, furnizate de aliații străini, susţine ministrul ucrainean al Apărării.

Presa ucraineană: Planul final al lui Putin pentru Ucraina este împărţirea ţării în două state
Presa ucraineană: Planul final al lui Putin pentru Ucraina este împărţirea ţării în două state

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar urmări să împartă Ucraina în două, după deja cunoscutul model al Germaniei de Vest şi de Est sau al Coreei, de Nord şi de Sud, relatează vineri presa ucraineană, scrie Agerpres. 

GALERIE FOTO Imagini devastatoare din Ucraina. Oameni speriați și îndurerați își abandonează casele
GALERIE FOTO Imagini devastatoare din Ucraina. Oameni speriați și îndurerați își abandonează casele

137 de ucraineni și-au pierdut viața și 316 au fost răniți, potrivit celui mai nou bilanț, prezentat joi noapte de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.