O contabilă din Spania a fost concediată și înlocuită cu un robot. Decizia instanței

calculator getty

Justiţia spaniolă a declarat joi ''abuzivă'' demiterea ''din motive tehnice'' a contabilei unui hotel din Insulele Canare, care a fost înlocuită în luna martie cu un program informatic de gestiune, relatează vineri AFP, conform Agerpres.

Un tribunal din Las Palmas de Gran Canaria ''a declarat abuzivă rezilierea contractului unei lucrătoare de la o multinaţională turistică, (...) demisă după ce a lucrat timp de 13 ani ca funcţionar, pentru a fi înlocuită cu un program informatic sau 'bot' de gestiune'', conform comunicatului instituţiei judiciare.

''Automatizarea prin 'boţi' sau roboţi, cu singura scuză că scade costurile, reduce dreptul la muncă în favoarea creşterea libertăţii companiei'', a argumentat judecătorul în decizia sa.

Hotelul va trebui să ''reîncadreze angajata în termen de cinci zile de la judecată'' sau să-i majoreze indemnizaţia la peste 28.000 de euro, a decis magistratul.

Hotărârea, ce poate fi atacată cu recurs, vizează o ramură a companiei Lopesa, cu sediul în Gran Canaria, care numără ''peste 4.000 de angajaţi'', potrivit site-ului său.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Această multinaţională este prezentă în diverse sectoare, precum turism, construcţii, imobiliare, agrement şi servicii.

Contabila a fost înlocuită cu un instrument de gestiune care, potrivit hotărârii judecătoreşti, ''îndeplineşte sarcini între orele 17:15 şi 6:00'' în zilele lucrătoare şi ''lucrează 24 de ore în timpul sărbătorilor''.

Angajata a primit o scrisoare de concediere în martie, în care erau invocate ''motive tehnice''.

Judecătorul a ''respins faptul că acest caz corespunde 'motivelor tehnice' (...) invocate pentru a justifica concedierea obiectivă'', potrivit comunicatului.

Magistratul a subliniat că reforma dreptului la muncă, adoptată în Spania în 2012, când conservatorii erau la putere, ''nu exonerează angajatorul de obligaţia de a demonstra că, în mod real şi efectiv, trece prin dificultăţi'', astfel încât aceasta este nevoit să desfacă un contract de muncă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Furtuni puternice în Cehia. Cel puţin 18 persoane au fost rănite de trăsnet și șapte sunt în stare gravă
Furtuni puternice în Cehia. Cel puţin 18 persoane au fost rănite de trăsnet și șapte sunt în stare gravă

Un trăsnet a lovit un copac sub care se aflau oameni, duminică, într-un parc la nord de Praga, în timpului unui eveniment cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. 18 persoane au fost rănite, relatează AFP.

 

Cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,9, raportat luni. Unde a fost resimțit
Cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,9, raportat luni. Unde a fost resimțit

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,9, a lovit centrul Japoniei în dimineaţa zilei de luni. 

Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.