Amenda uriașă dată unui turist american pentru că a mâncat înghețată pe treptele unei fântâni din Roma. Ce reguli a încălcat

inghetata, roma
Shutterstock

Un turist american a fost amendat cu 450 de euro pentru că a încălcat una dintre așa-numitele reguli de "decor urban" din Roma, mâncând o înghețată pe treptele unei fântâni.

Bărbatul de 55 de ani, care avea și o bere în mână, a fost sancționat de poliție la primele ore ale zilei de sâmbătă la Fontana dei Catecumeni, aflată într-o piață mică din cartierul Monti, potrivit The Guardian.

Construită de Battista Rusconi în 1589, fântâna este un loc popular în jurul căruia oamenii se adună noaptea, dar a fost închisă, vineri, pentru a împiedica pe oricine să se așeze pe trepte.

Se pare că banda fusese îndepărtată, astfel că bărbatul nu a știut că era pe cale să comită o infracțiune atunci când s-a așezat în jurul orei 01.00 dimineața.

Potrivit cotidianului La Repubblica, turistul american nu s-a mișcat atunci când a fost avertizat de poliție, așa că că a fost amendat.

Citește și
barcelona jaf
Un turist a fost jefuit și înjunghiat în Barcelona. Patru hoți violenți l-au atacat în apropiere de La Rambla. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Interdicția, introdusă în 2017

Bărbatul a declarat că nu știa că încalcă interdicția de a mânca, bea și sta la fântânile din Roma, parte a unei serii de reguli introduse de primarul de atunci, Virginia Raggi, în 2017, în încercarea de a restabili decorul în „Cetatea Eternă”.

Regula se număra printre cele actualizate din legislația elaborată pentru prima dată în 1946, care includea interdicția de a trage valize cu rotile și cărucioare pe scările istorice, de a umbla cu pieptul gol, de a înota în fântâni și de a merge în pub-uri.

Restricțiile au eliminat chiar și obiceiul local de a întinde rufele la uscat între clădiri vecine.

Din 2018, oamenilor li s-a interzis să stea pe Treptele Spaniole. În luna iunie, un turist american a fost amendat pentru că a aruncat un scuter electric în josul sitului de patrimoniu mondial UNESCO, provocând, se pare, pagube de 25.000 de euro. Cu două săptămâni mai devreme, un vizitator din Arabia Saudită a condus un Maserati pe trepte.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un turist din Germania, care face turul lumii pe două roți, a fost jefuit în timp ce se afla pe Transalpina
Un turist din Germania, care face turul lumii pe două roți, a fost jefuit în timp ce se afla pe Transalpina

Un turist din Germania, care face turul lumii pe două roți a luat o decizie neinspirată în timp se ce se afla pe Transalpina.

Un turist a fost jefuit și înjunghiat în Barcelona. Patru hoți violenți l-au atacat în apropiere de La Rambla. VIDEO
Un turist a fost jefuit și înjunghiat în Barcelona. Patru hoți violenți l-au atacat în apropiere de La Rambla. VIDEO

Un turist britanic a fost jefuit de patru atacatori violenți, în Barcelona, joi seara.

Un turist rus a dezvăluit din greșeală poziția sistemelor rusești de apărare din Crimeea
Un turist rus a dezvăluit din greșeală poziția sistemelor rusești de apărare din Crimeea

Un turist rus a dezvăluit fără să vrea locația sistemelor rusești de apărare antiaeriană S-400 în Crimeea, după ce a postat un selfie în care stă în apropierea lor, scrie Express.co.uk.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.