Șofer cu permisul suspendat, filmat când fuge după ce lovește un bătrân pe trecerea de pietoni

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 64 de ani, din București, a fost lovit pe trecerea de pietoni de un șofer aflat la volanul unui Mercedes, deși avea permisul suspendat și care apoi a fugit de la locul accidentului.

Camerele de supraveghere au surprins incidentul, care s-a produs, marți dimineață, la ora 6.20, pe strada Calea Vitan. Victima traversa pe trecerea pentru pietoni, marcată si semnalizată corespunzător, la culoarea verde a semaforului, moment în care a fost izbit de un șofer, care, după ce inițial a oprit pentru a vedea ce s-a întâmplat, a fost filmat ulterior în timp ce se urcă la volanul automobilului său marca Mercedes și pleacă de la locul faptei.

Potrivit unui comunicat al Poliției, în numai 10 minute de la producerea accidentului, polițiști din cadrul Secției 26 au reușit oprirea în trafic a autoturismului marca Mercedes, dat in urmărire, la volanul căruia se afla un bărbat in vârsta de 32 de ani.

Conducătorul autoturismului a fost verificat în baza de date, iar cu acesta ocazie s-a constatat ca avea dreptul de a conduce suspendat.

Tot din verificări, s-a stabilit că mai avea în lucru 4 dosare penale pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În cauza s-a intocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, având dreptul de a conduce suspendat.

În baza probatoriului administrat, în data de 25 septembrie, Judecătoria Sectorului 3 a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situatie, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Drama unei tinere din Alexandria, răpită și abuzată o noapte întreagă. Ce le-a spus polițiștilor
Drama unei tinere din Alexandria, răpită și abuzată o noapte întreagă. Ce le-a spus polițiștilor

Un caz similar cu tragica situaţie a Alexandrei Măceșanu din Caracal a fost rezolvat rapid joi dimineaţă de poliţia din Alexandria, judeţul Teleorman.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.