Presa cipriotă: SUA vor să “scoată” Turcia din jocul de la Marea Neagră. România, pe noua “axă verticală” geostrategică

Presa cipriotă: SUA vor să “scoată” Turcia din jocul de la Marea Neagră. România, pe noua “axă verticală” geostrategică
StirilePROTV

Statele Unite caută să creeze o nouă axă geopolitică, energetică și comercială în Sud-Estul Europei, care să “scoată” Turcia din jocul strategic de la Marea Neagră, prin ocolirea strâmtorii Dardanele.

Strâmtoarea Dardanele, împreună cu Bosforul, se află pe teritoriul Turciei, și au o uriașă importanță strategică, pentru că asigură întreg traficul de mărfuri dinspre Mediterană către țările riverane Mării Negre, inclusiv către Rusia.

Potrivit unei analize publicate de SigmaLive, cel mai mare portal de informații din Cipru, SUA caută să reducă pe termen lung rolul Dardanelelor, pentru a diminua influența Turciei, și implicit pe cea a Rusiei, în regiune.

“Un ghimpe în coasta Turciei”

Astfel, americanii vor să creeze o rută alternativă către Nord, pentru transportul unor volume mari de energie și mărfuri, prin modernizarea radicală a micului port grecesc Alexandroupolis de la Marea Egee, și transformarea sa într-un uriaș hub energetic și comercial.

De la Alexandroupolis, mărfurile vor pleca mai departe pe cale feroviară și rutieră spre Bulgaria, România, Moldova și Ucraina, țări care vor crea, astfel, o nouă “axă verticală” comercială și energetică, de importanță strategică în regiune.

Citește și
recep tayyip erdogan, vladimir putin
Erdogan susține că țara sa are o „relație specială” cu Putin: „Rusia și Turcia au nevoie una de cealaltă”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acest plan este “ca un ghimpe în coasta Ankarei”, care își vede, astfel, amenințată influența în zonă, spun ziariștii ciprioți.

Iar Ankara nu își ascunde nemulțumirea. Pe turci îi deranjează nu doar prezența militară americană tot mai mare, ci și numărul crescând de nave NATO care acostează la Alexandroupolis, pentru a asigura nevoile de război ale Ucrainei.

În tot acest timp, portul grecesc, aflat la doar 50 de kilometri de granița cu Turcia, se transformă radical. Grecia aproape a finalizat lucrările la terminalul de gaze naturale lichefiate din port, prin care va fi aprovizionată și România. Când va fi operațional, pe aici va ajunge în Europa o cantitate echivalentă cu 20% din totalul exporturilor anuale de gaz ale Rusiei.

Potrivit SigmaLive, în urmă cu doar câteva zile, ambasadorii celor patru țări vizate de noua abordare strategică a SUA au vizitat portul, împreună cu omologul lor american de la Atena.

Diplomatul american a inspectat terminalul plutitor de stocare și regazificare GNL, aflat în construcție, și a transmis din nou mesajul că Grecia este pentru SUA „un partener extrem de eficient și de încredere”, care oferă soluţii, şi nu provoacă probleme.

Iritarea Ankarei se reflectă și în numeroasele articole denigratoare recente din presa turcă. Unul dintre ele vorbește despre Alexandroupolis ca despre “micul orășel american” din Grecia.

Scopul final este reducerea influenței Rusiei

Dar, în mare parte, ele reflectă nemulțumirea față de faptul că SUA văd o dimensiune profundă a rolului strategic al Greciei, în contextul războiului din Ucraina.

Chiar în timpul vizitei celor cinci ambasadori, în port se afla o navă închiriată de forțele armate italiene, care descărca echipament de război, iar săptămâna viitoare va ajunge aici o navă americană de mari dimensiuni, cu tancuri și elicoptere pentru soldații Kievului.

În tot acest timp, orașul de doar 71.000 de locuitori ajunge tot mai des pe agenda diplomațiilor străini, chiar și a celor din China, țară care are interese divergente față de cele ale Occidentului.

Noua axă geopolitică se vrea a fi “un zid de-a lungul coastelor Mării Egee, pentru a reduce influența Rusiei în Marea Mediterană și expansiunea Chinei în Balcani.”, spun jurnaliștii ciprioți.

Dacă vor fi implementate, aceste planuri vor schimba natura transportului maritim din regiune. Și dacă regiunea se dezvoltă într-adevăr, atunci Turcia va pierde oportunitatea de a deveni un hub energetic, în cooperare cu Rusia, așa cum își dorește.

Mii de kilometri de cale ferată, pentru a evita transportul maritim prin Turcia

Construirea celor două terminale GNL, cu o capacitate totală de 11 miliarde mc, de unde vor ajunge gaze naturale spre țările din noul “Coridor Vertical” este doar o parte a planului.

Cealaltă parte vizează crearea unei axe terestre și feroviare Sud-Nord, lungă de câteva mii de kilometri, care să unească portul de la Marea Egee cu Ucraina, prin Bulgaria, România și Moldova.

Grecia vrea ca până la sfârșitul deceniului, rețeaua sa feroviară să conecteze porturile Alexandroupolis, Salonic și Kavala cu cele de la Marea Neagră, pentru transportul tuturor mărfurilor pe uscat, nu pe mare, prin Strâmtoarea Dardanele. Practic, în acest fel, rolul strategic al acesteia va fi pus între paranteze, cel puțin din punct de vedere comercial.

Rețeaua feroviară elenă se va conecta cu cea bulgară la Svilengrad, iar de aici se va ramifica spre România, Moldova și Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacția lui Vladimir Putin după ce Recep Erdogan a ieșit din nou președinte în Turcia
Reacția lui Vladimir Putin după ce Recep Erdogan a ieșit din nou președinte în Turcia

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost printre primii care l-au felicitat duminică pe Recep Tayyip Erdogan pentru realegerea sa la conducerea Turciei, evocând un "rezultat logic" care oferă "dovada clară" a sprijinului popular pentru politica sa, scrie AFP.

Erdogan susține că țara sa are o „relație specială” cu Putin: „Rusia și Turcia au nevoie una de cealaltă”
Erdogan susține că țara sa are o „relație specială” cu Putin: „Rusia și Turcia au nevoie una de cealaltă”

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat pentru CNN, într-un interviu publicat vineri, că țara sa are o "relație specială" cu președintele rus Vladimir Putin.

Vladimir Putin l-a lingușit pe Erdogan în timpul unei video-conferințe. Înainte, l-a întâmpinat cu un aer vioi
Vladimir Putin l-a lingușit pe Erdogan în timpul unei video-conferințe. Înainte, l-a întâmpinat cu un aer vioi

Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan s-au văzut joi într-o video-conferință cu ocazia inaugurării primei centrale nucleare din Turcia, construită de Rusia. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.