Notărițele arestate anul trecut, după ce au eliberat certificate false de moștenitor, au fost trimise în judecată

×
Codul embed a fost copiat

Cele două notărițe din București, arestate la sfârșitul anului trecut pentru că ar fi eliberat pentru sume mari de bani 20 de certificate false de moștenitor, pentru tot atâtea case și terenuri abandonate, au fost trimise în judecată.

Alături de ele au fost trimiși în judecată și cinci complici.

Lidia Seceleanu și Eugenia Cuțaru vor fi judecate, între altele, pentru acuzații de luare de mită, fals și abuz în serviciu.

Procurorii DNA vor continua să le ancheteze pe cele două pentru alte 75 de certificate de moștenitor despre care se presupune că sunt false.

Între timp însă, au pus sechestru pe imobilele care nu au fost vândute de pretinșii moștenitori. Până să fie arestatați preventiv, aceștia reușiseră să câștige din aceste afaceri imobiliare peste o jumătate de milion de euro, peste un milion de lei și câteva zeci de mii de dolari.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Doi notari publici, reținuți pentru falsuri cu imobile de valoare. Cum funcționa rețeaua
Doi notari publici, reținuți pentru falsuri cu imobile de valoare. Cum funcționa rețeaua

Doi notari publici din București au fost reținuți de procurorii DNA într-un dosar cu certificate false de moștenitor.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.