Focar de COVID-19 la Secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. 16 asistente și infirmiere sunt infectate

Spital

Un focar de coronavirus a fost declarat de autorităţile sanitare la Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, după ce opt asistente şi opt infirmiere au fost depistate cu SARS-CoV-2

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, Mihaela Vlada, a declarat pentru Agerpres că urgenţele chirurgicale sunt direcţionate la Spitalul municipal "Dimitrie Castroian" Huşi, iar în secţia respectivă au fost luate toate măsurile de dezinfecţie, urmând ca activitatea să fie reluată cu cadre medicale de la alte secţii.

În cursul săptămânii trecute, un focar similar a fost înregistrat la Secţia Medicină Internă de la spitalul Vasluian, iar bolnavii au fost, de asemenea, direcţionaţi la spitalul din Huşi. Activitatea în secţie a fost reluată cu cadre medicale medii provenite din alte secţii ale unităţii medicale.

Conform ultimei raportări, la nivelul judeţului Vaslui sunt 236 de persoane internate în spital cu noul coronavirus, 198 de persoane pozitive se află la domiciliu şi

68 de persoane pozitive sunt în clădirea carantinată a Centrului de Abilitare şi Reabilitare Neuro Psihică Mălăieşti.

Citește și
mihail vlasov
Familia lui Mihai Vlasov, grav afectată de coronavirus. Soţia lui a murit, iar el, o fiică şi o nepoată sunt în spital
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum au ajuns zeci de familii să plătească vacanțe de vis de care nu s-au putut bucura
Cum au ajuns zeci de familii să plătească vacanțe de vis de care nu s-au putut bucura

Cum au ajuns zeci de familii să plătească vacanțe de vis de care nu s-au putut bucura

Familia lui Mihai Vlasov, grav afectată de coronavirus. Soţia lui a murit, iar el, o fiică şi o nepoată sunt în spital
Familia lui Mihai Vlasov, grav afectată de coronavirus. Soţia lui a murit, iar el, o fiică şi o nepoată sunt în spital

Avocatul Mihail Vlasov se află internat cu Covid-19, după ce soția i-a fost răpusă de noul coronavirus, iar una dintre fiice și o nepoată se află, de asemenea, în spital, infectate cu același virus.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.