Dezastru în București. Majoritatea adăposturilor de protecție civilă au ieșirile de urgență blocate și sunt neîngrijite

×
Codul embed a fost copiat

În București se montează indicatoare pentru semnalizarea adăposturilor civile. Doar că, din 1.200, prea puține sunt în stare bună.

În general, au ieșirile de urgență blocate, instalațiile de aerisire înfundate și nu au toalete. Cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgenta au făcut mai multe controale și au dat avertismente asociațiilor de proprietari să le aducă la zi.

Un triunghi echilateral albastru încadrat într-un pătrat portocaliu ar trebui să fie pe toate blocurile la subsolul cărora există un adăpost de protecție civilă. În caz de pericol, orice om are voie să se ascundă acolo. Problema este că nu sunt tocmai sigure.

Bogdan Mita, administrator de bloc: „Pe hârtie, acesta este un adăpost civil, care în cazul unei calamități naturale sau a unui război ar trebui să ofere protecție locatarilor blocului și a vecinilor din cartier. Ce avem aici e un fel de pivniță. Atunci când s-a făcut reabilitarea pe Șoseaua Iancului a fost desființată ieșirea de urgență, drept pentru care acest adăpost nu are ieșire de urgență”.

Și nu este un caz singular. Mai toate adăposturile sunt insalubre, au gurile de aerisire înfundate și ușile blocate. De modernizarea lor ar trebui să se ocupe asociațiile de proprietari, însă nu au banii necesari. Sau de primării, care, conform Constituției, pot folosi subsolul oricărei proprietăţi pentru lucrări de interes general, însă nici asta nu se întâmplă.

Citește și
incarcator
Încărcătorul cu 15 gloanțe pierdut de polițistul din București a fost găsit la o groapă de gunoi, de un angajat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Dotările sunt la nivelul anului 1975”

Capitala are 1.193 de adăposturi civile construite pentru că oamenii să aibă unde să se protejeze în cazul unui atac nuclear, chimic sau aerian. Însă majoritatea sunt neîngrijite.

Administrator de bloc: „Dotările sunt la nivelul anului 1975. Trebuie să înlocuim garniturile la uși nu găsim garnituri”.

România are în jur de 5.000 de adăposturi de protecție civilă, în care se pot refugia, teoretic, două milioane de oameni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Furnizarea căldurii în București, în 2022. La ce temperaturi se dă drumul la căldură
Furnizarea căldurii în București, în 2022. La ce temperaturi se dă drumul la căldură

În București, cei mai mulți dintre locuitori depind de încălzirea centralizată, iar atunci când vremea se răcește, oamenii se întreabă când vor primi căldură în calorifere.

Încărcătorul cu 15 gloanțe pierdut de polițistul din București a fost găsit la o groapă de gunoi, de un angajat
Încărcătorul cu 15 gloanțe pierdut de polițistul din București a fost găsit la o groapă de gunoi, de un angajat

O operațiune mai puțin obișnuită a avut loc joi după-amiază. Polițiștii din Bucuresti, înarmați cu detectoare de metale, au inspectat groapa de gunoi de la Vidra, de lângă capitală.

Tot mai mulți români stau în chirie. Câți bani dau în București, Cluj și Oradea
Tot mai mulți români stau în chirie. Câți bani dau în București, Cluj și Oradea

Deși suntem țara cu cei mai mult proprietari din toată Europa, ușor, ușor, piața chiriilor prinde putere. Mulţi renunță să-și cumpere apartamente pe baza unui credit și preferă să stea în gazdă, potrivit experţilor imobiliari.

Un taximetrist din București a murit la volan, după ce a făcut infarct în timp ce stătea la semafor
Un taximetrist din București a murit la volan, după ce a făcut infarct în timp ce stătea la semafor

Un taximetrist în vârstă de 49 de ani a făcut infarct în timp ce aștepta la un semafor într-o intersecție din Capitală, marți seară, în timpul unei curse.

Exercițiu antitero în București, Giurgiu și Brașov. SRI a aplicat mai multe scenarii
Exercițiu antitero în București, Giurgiu și Brașov. SRI a aplicat mai multe scenarii

Un amplu exercițiu antitero a fost organizat în București, Brașov și Giurgiu. Serviciul Român de Informații a testat reacția forțelor de intervenție după mai multe scenarii, cum ar fi un atac armat asupra unei zone aglomerate sau un atentat cu bombă.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.