Blocul operator central de la Spitalul Universitar, deschis după 13 ani de renovare

×
Codul embed a fost copiat

La 13 ani după ce a fost închis pentru renovare, blocul operator central al Spitalului Universitar din București a fost repus în funcțiune.

În 11 săli de operație dotate cu aparatură performantă vor putea fi tratați pacienți care au nevoie de neurochirurgie, chirugie vasculară sau cardiacă, ortopedie sau chirurgie robotică.

Dr. Adriana Nica, managerul spitalului Universitar București: „Valoarea acestei investiții a fost de 59 milioane de lei fără TVA. Procesul pentru achiziția acestor echipamente medicale a început de anul trecut. De la începutul anului și până astăzi, la spitalul Universitar au fost internați pe spitalizare continuă aproape 50.000 de bolnavi, pe spitalizare de zi cifra este undeva spre 100.000. Avem personal suficient cât să ne desfășurăm activitatea operatorie."

Printre echipamentele medicale din noul bloc operator există și un Computer tomograf mobil.

Managerul spitalului spune că săptămâna viitoare, după ce vor fi făcute testele sanitare, sălile de operație vor fi date în folosință.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un bărbat din Neamț a fost înjunghiat în propria curte, după un scandal cu trei indivizi. Totul a pornit de la bani
Un bărbat din Neamț a fost înjunghiat în propria curte, după un scandal cu trei indivizi. Totul a pornit de la bani

Un bărbat a fost înjunghiat în curtea locuinţei sale din judeţul Neamţ, în urma unui scandal avut cu mai multe persoane în legătură cu o sumă de bani.

Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.

 

ANCOM: Rata de acoperire a Internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual. O pondere de 93% e cu fibră optică
ANCOM: Rata de acoperire a Internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual. O pondere de 93% e cu fibră optică

Rata de acoperire a internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual, iar 93% e cu fibră optică, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Marius Săceanu, secretarul general al ANCOM.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.

 

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.