Român din Spania, necăjit că pierduse la păcănele. A băut şi a furat un TIR cu televizoare

TIR pe o sosea din Franţa
iStock

Incident uluitor în Franţa, unde un român a furat un camion cu televizoare şi a condus beat peste 600 de kilometri.

Potrivit Midi Libre, şoferul român stabilit de câţiva ani în Spania pierduse bani la păcănele şi, furios, a urcat la volanul unui TIR al firmei la care lucra, în localitatea Paterna din regiunea spaniolă Valencoa. Nu e clar cum a reuşit să îl convingă pe agentul de pază de la baza auto să îl lase să plece, dar în final a plecat cu o încărcătură de 4.000 de televizoare noi în autovehicul, estimate la aproape un sfert de milion de euro.

Deşi băuse, a condus aproape 650 de kilometri. A trecut graniţa în Franţa şi a ajuns până în localitatea Beziers. Aici a oprit la o benzinărie, pe autostrada A9, şi le-a propus angajaţilor să le dea un televizor în schimbul unui plin cu carburant. Uimiţi de propunere, aceştia au sunat la poliţie.

Românul a fost arestat rapid de autorităţile franceze, cărora le-a spus că nu voia să fure şi întâmplător a luat un TIR plin cu televizoare, crezând că e de fapt un camion gol. Magistraţii au stabilit însă că omul are cazier, tot pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi pentru trafic cu ţigări.

În final, românul a fost condamnat la un an de închisoare cu executare, interdicţia de a conduce orice vehicul timp de un an şi 100 de euro amendă.

Citește și
politie, impuscat, sua, sofer,
Momentul în care un polițist împușcă un șofer prin parbriz de 15 ori: "Ieşi din maşină!”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un şofer urmărit de poliţie a ajuns din greşeală pe un şantier. Ce ascundea în maşină
Un şofer urmărit de poliţie a ajuns din greşeală pe un şantier. Ce ascundea în maşină

Angajată într-o urmărire în mare viteză, poliția din Charlotte, Carolina de Nord a primit o mână de ajutor chiar de la fugar.

Momentul în care un polițist împușcă un șofer prin parbriz de 15 ori:
Momentul în care un polițist împușcă un șofer prin parbriz de 15 ori: "Ieşi din maşină!”

Poliţia americană a făcut publice imagini şocante, din timpul unei altercaţii mortale între un şofer de culoare şi un poliţist.

Dezastru provocat de un șofer din Sibiu care s-a urcat beat la volan
Dezastru provocat de un șofer din Sibiu care s-a urcat beat la volan

Un şofer în stare de ebrietate a lovit trei autoturisme parcate şi a doborât un stâlp în municipiul Sibiu, vineri dimineaţa.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.