Un bărbat a intrat intenționat cu TIR-ul într-o casă. Copiii au sărit pe fereastră. VIDEO

casa distrusa TIR
youtube.com

O filmare arată momentul în care un șofer intră intenționat cu un TIR într-o casă din Scoția.

“Am sărit din pat pentru că am auzit o bubuitură mare. Zgomotul a răsunat peste tot”, a spus o vecină. “Am fugit și am urmărit camionul, tocmai trecea pe lângă fereastra sufrageriei mele. Nu am văzut niciodată un camion circulând atât de repede. Mergea foarte repede”, a continuat ea.

Un martor ocular a descris că se auzeau foarte multe țipete și că a văzut copiii care locuiau în casă sărind pe fereastră pentru a scăpa din acel haos, conform Glasgowlive.co.uk.

“Copiii din interior au fost nevoiți să sară pe fereastră, altfel nu puteau coborî. I-am văzut și pe părinți, care țipau”, au spus martorii.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Casa lovită de camion a fost distrusă aproape în totalitate. 

Purtătorul de cuvânt al poliției a transmis că șoferul a intrat în mod intenționat în casa respectivă, că a fost demarată o anchetă și că, din fericire, nu au fost răniți.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Și-a ucis iubitul într-un mod barbar după ce a înșelat-o. Bărbatul a fost închis într-o valiză și înregistrat
Și-a ucis iubitul într-un mod barbar după ce a înșelat-o. Bărbatul a fost închis într-o valiză și înregistrat

O femeie din Florida și-a ucis iubitul după ce l-a închis într-o valiză, în februarie 2020.

Ce s-a descoperit despre doi adolescenți care s-au sinucis în urma unui pact. Au murit într-o rezervație naturală
Ce s-a descoperit despre doi adolescenți care s-au sinucis în urma unui pact. Au murit într-o rezervație naturală

Doi adolescenți care s-ar fi sinucis în urma unui pact, în rezervația naturală Dorset, ar fi fost eliberați din arestul poliției cu doar câteva zile înainte de tragedie, această informație fiind făcută publică de curând.

Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu
Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu

Un soț gelos l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o strangula, în fața copiilor lor. După ce a ucis-o, acesta i-a pus trupul într-o valiză și a aruncat-o într-un râu.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.

 

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.