Copii de doi ani, ținuți în cuști și înconjurați de arme. Reacția poliției. GALERIE FOTO

Copii de doi ani, ținuți în cuști și înconjurați de arme. Reacția poliției. - 5
Modoc County Sheriff's Office

Doi copii de aproape doi ani erau ținuți închiși în cuști chiar de părinții lor. 

Gemenii locuiau într-un apartament din California, Statele Unite, alături de părinții lor, într-un apartament plin cu mai multe arme.

Vedeți în galeria foto a acestui articol cum arătau cuștile în care erau ținuți copiii!

Ramon Alberto Zendejas și Mercadies Irene Williams, ambii în vârstă de 25 de ani, au fost arestați, după ce polițiștii au descoperit că își țineau gemenii în cuști, „ca niște câini”.

Polițiștii care au ajuns la fața locului au început să plângă ân momentul în care i-au văzut pe cei doi băieți captivi, în timp ce în jurul lor se aflau mai multe arme de foc și muniție.

Citește și
salvati copiii romaniei
”Salvați copiii României”. Reacția unui băiat nevoiaș când mama îi spune că îl iubește
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Probabil era modul în care cei doi voiau să îi țină departe pe copii de celelalte lucruri din casă”, a declarat poliția locală despre această descoperire.

Gemenii au ajuns în custodia Serviciilor Sociale, în timp ce părinții lor au fost închiși, potrivit The Sun

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gest emoționant al copiilor de la școala din Răzvad, de Paște. „Un sentiment de bucurie”
Gest emoționant al copiilor de la școala din Răzvad, de Paște. „Un sentiment de bucurie”

Donaţie de suflet pentru secţia Paliative, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. Copiii de la şcoala din comuna Răzvad au confecţionat daruri de Paşte, pe care le-au vândut, iar banii obţinuţi i-au donat celor aflaţi în suferinţă.

”Salvați copiii României”. Reacția unui băiat nevoiaș când mama îi spune că îl iubește
”Salvați copiii României”. Reacția unui băiat nevoiaș când mama îi spune că îl iubește

Campania ”Salvați copii României” a prezentat marți cazul unei fete de 16 ani care își crește frații cât mama este la muncă. Din acest motiv a rămas și repetentă, iar acum este în clasa a 7-a.

500 de copii dispăruţi, căutați de ani buni de poliție. De ce s-a ajuns în această situație
500 de copii dispăruţi, căutați de ani buni de poliție. De ce s-a ajuns în această situație

România are în bazele de date 500 de copii dispăruţi, cărora poliţia nu le-a dat de urmă nici după ani buni de când rudele au apelat disperate la autorităţi.

Bebelușul aruncat de mamă în hazna a murit. Femeia de 33 de ani a mai născut alţi 9 copii
Bebelușul aruncat de mamă în hazna a murit. Femeia de 33 de ani a mai născut alţi 9 copii

Bebeluşul din Galaţi aruncat de mama sa într-o haznă, imediat după naştere, a murit luni noapte.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.