Coșmarul trăit de o fetiță în baia unei școli. Autoritățile au vrut să ascundă adevărul

viol
iStock

O fată în vârstă de 8 ani din India a fost violată în grup de un băiat de 11 ani și de frații lui, în toaleta școlii.

Potrivit autorităților, fata care este in clasa a treia a fost violată de băiatul care este în clasa a șasea. Violul ar fi avut loc în baia din cadrul școlii și la agresiune ar fi participat și alți doi elevi, informează Daily Mail.

„Dacă ceilalți doi au fost implicați sau nu, este treaba investigatorilor
”, a declarat șeful poliției din Baghpat.

Reprezentantul poliției a mai precizat că a descoperit o serie de erori comise de poliția din satul în care a avut loc incidentul. De exemplu, polițiștii locali au pus presiune pe familia fetei să renunțe la acuzații. Ca urmare a acestei anchete, șeful poliției locale a fost demis.

 „Am trimis fata la un examen medical și așteptăm raportul. De îndată ce starea sa va fi stabilă, o să dea o declarație în instanță și vom lua măsuri”, a mai spus oficialul indian.

De asemenea, unchiul fetei a spus că autoritățile le-au cerut să păstreze secret incidentul. Tot acesta a mai adăugat că atunci când au povestit întâmplarea unui profesor, acesta s-a comportat ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

Citește și
politie la un targ de Craciun din Germania
Refugiaţi sirieni, arestaţi în Germania. Acuzaţii de atentat jihadist şi viol în grup
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Potrivit unui raport întocmit de mai mulți specialiști în domeniul studiilor de gen, India este una dintre țările în care femeile sunt tratate brutal, în contextul în care și rata violenței sexuale a crescut.

Guvernul a încercat să înăsărească legile, instituind pedeapsa cu moartea și pedepse cu închisoarea mai lungi, dar măsurile nu au fost eficiente.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Verdict controversat în cazul a cinci bărbați acuzați de viol în grup
Verdict controversat în cazul a cinci bărbați acuzați de viol în grup

Un tribunal regional din Spania a confirmat miercuri verdictul controversat prin care cinci bărbaţi au fost achitaţi de acuzaţia de viol în grup împotriva unei tinere în timpul festivalului San Fermin de la Pamplona în 2016.

Refugiaţi sirieni, arestaţi în Germania. Acuzaţii de atentat jihadist şi viol în grup
Refugiaţi sirieni, arestaţi în Germania. Acuzaţii de atentat jihadist şi viol în grup

Anchetă de amploare în Germania, unde un refugiat sirian e suspectat că punea la cale un atac cu maşină capcană pentru ISIS.

Femeie moartă după ce a fost violată de fostul soț și prietenii lui. Motivul gestului șocant
Femeie moartă după ce a fost violată de fostul soț și prietenii lui. Motivul gestului șocant

Un bărbat din India a fost arestat pentru participare la un viol în grup, victimă fiind fosta soție. La viol au luat parte și doi prieteni ai bărbatului. Toți trei au supus-o pe femeie la chinuri înfiorătoare.

Pedeapsa primită de un român care a participat la un viol în grup în UK. Victima a încercat să se sinucidă
Pedeapsa primită de un român care a participat la un viol în grup în UK. Victima a încercat să se sinucidă

Un tânăr din România a fost condamnat, în Marea Britanie, la 7 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de viol în grup, alăuri de alți trei conaționali.

Viol in grup intr-un tren. Sase adolescenti din Iasi, printre care unul de 14 ani, acuzati ca au abuzat o femeie fara adapost
Viol in grup intr-un tren. Sase adolescenti din Iasi, printre care unul de 14 ani, acuzati ca au abuzat o femeie fara adapost

Sase tineri cu varste de pana in 19 ani, din judetul Iasi, au fost audiati miercuri de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi intr-un caz de viol in grup, comis in urma cateva zile.
 

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.

 

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.