În ce condiții au copii sub 14 ani cazarea gratuită pe litoral. "Nu plătesc absolut nimic"

×
Codul embed a fost copiat

Cei care vor să meargă în concediu pe litoralul nostru și au copii mai mici de 14 ani pot primi cazare gratuită pentru ei, până pe 12 iulie, în anumite unități de cazare.

Este o inițiativă privată, la care s-au înscris până acum 50 de hoteluri. Potrivit unui studiu recent, jumătate dintre români și-ar petrece vacanța pe litoralul de la noi.

Acesta este unul dintre cele 50 de hoteluri de la malul mării care s-au alăturat programului "Marea pentru cei mici".

Anca Nedea, director hotel: "Este pentru copii, dar şi pentru părinţi. Este o ofertă pentru orice copil din România.Copii nu plătesc absolut nimic. Unele proprietăţi înscrise în program, în funcţie de cum aveau politica tarifară, primesc copii până în 12 ani gratuit, alţii până la 14 ani la all inclusive. Important e să vină să se bucure de mare şi de soare."

În afară de cazare gratuită, cei mici vor avea parte şi de aventură. Două parcuri de distracţie de pe litoralul românesc s-au alăturat proiectului.

Citește și
112
Dramă sfâșietoare. Un tată s-a spânzurat de disperare că nu mai avea ce să dea de mâncare copiilor. ”Ne e foame, ne e foame”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aurelian Marin, director parc de aventură: "Copii care sunt cazaţi la acele hoteluri, în afară de gratuitatea pe care o primesc de la hoteluri, primesc şi alte facilităţi. Bilete gratuite la parcuri de distracţie sau la diferite spectacole şi activităţi"

Este o iniţiativă privată a hotelierilor de la mare, mai ales din sudul litoralului românesc, dar sunt înscrise în program şi câteva unităţi de cazare din Mamaia Nord. Pentru viitorul apropiat şi ministerul turismului are în plan să îi motiveze pe turişti să rămână în ţară, prin... circuite turistice.

Răzvan Pirjol, secretar de stat: "Există destinaţii care pot fi înlănţuite, ne imaginăm rute cu tematica culturală, religioasă, gastronomica. Rămâne partea de oraşe şi staţiuni balneare. Turismul balnear ar trebui să fie un pilon."

Pentru că mulţi romani se tem să călătorească în străinătate, turismul local are şanse să îşi revină. Voucherele de vacanță de anul trecut pot fi ultilizate până pe 31 mai, anul viitor, inclusiv pentru angajaţii din mediul privat.

Un studiu realizat de o asociaţie din domeniul turismului arata ca unul din doi romani intervievaţi a declarat că îşi va face concediul în ţară, în această vară, în contextul pandemiei mondiale.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Momentul în care un bunic și doi copii sunt călcați de un șofer grăbit să prindă bariera
Momentul în care un bunic și doi copii sunt călcați de un șofer grăbit să prindă bariera

Un accident teribil s-a produs marți dimineață, într-un complex rezidențial situat în localitatea Popești Leordeni, de lângă București.

Dramă sfâșietoare. Un tată s-a spânzurat de disperare că nu mai avea ce să dea de mâncare copiilor. ”Ne e foame, ne e foame”
Dramă sfâșietoare. Un tată s-a spânzurat de disperare că nu mai avea ce să dea de mâncare copiilor. ”Ne e foame, ne e foame”

Un bărbat dintr-un sat vasluian s-a spânzurat de disperare că nu mai avea ce să le dea de mâncare copiilor săi. Trupul neînsuflețit a fost găsit chiar de către unul din micuții flămânzi.

S-au redeschis creșele în Capitală. Măsurile luate de autorități pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19
S-au redeschis creșele în Capitală. Măsurile luate de autorități pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19

De astăzi, s-au deschis și creșele, iar părinţii care lucrează, și nu aveau cu cine să își lase copiii, au răsuflat ușurați.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.