Testul de Covid-19 care costă mai puţin de 50 lei. Oricine poate să şi-l facă acasă

Test de Covid la intrarea în Grecia

Agenţia Federală pentru Hrană şi Medicamente a Statelor Unite (FDA) a aprobat un nou test pentru depistarea Covid-19, care este simplu și ieftin.

Potrivit estimărilor, testul va costa doar 10 dolari.

Testul analizează saliva, astfel că se elimină inconvenientul testului nazal, care era extrem de invaziv și foarte scump.

Apărut sub numele de SalivaDirect, testul nu are nevoie de tehnologie sau echipamente speciale, iar instrucțiunile de utilizare ale acestuia vor fi furnizate în scurt timp laboratoarelor din Statele Unite, se arată într-un comunicat al FDA, scrie livescience.com.

"SalivaDirect este un alt test inovator care va reduce mult resursele necesare pentru testarea populației", a declarat Brett P. Giroir, secretarul de stat pe probleme de sănătate din SUA.

Citește și
coronavirus
Apelul lansat de OMS, în contextul cursei globale pentru descoperirea unui vaccin anti-COVID
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Creat de cercetători de la Școala Yale de Sănătate Publică, testul a fost deja folosit de jucătorii din NBA, pentru a-i valida eficacitatea.

Cum funcționează testul SalivaDirect


Spre deosebire de testul nazal, care necesită introducerea unui tampon special în interiorul nasului, petru efectuarea testului de salivă este suficient ca o persoană să scuipe într-un recipient colector. Probele de salivă pot fi colectate în orice recipient steril, spre deosebire de alte teste de salivă, care necesitau un recipient special.

"Am simplificat testul, astfel încât să coste doar câțiva dolari și ne așteptăm ca laboratoarele să vândă aceste test cu doar 10 dolari bucata. Dacă pot fi implementate alternative ieftine precum SalivaDirect în toată țara, s-ar putea să obținem în sfârșit un control asupra acestei pandemii, chiar înainte de un vaccin", a declarat Nathan Grubaugh, profesor asistent de epidemiologie la Școala Yale de Sănătate Publică.

Potrivit cercetătorilor, acuratețea rezultatelor acestui test este aceeași cu cea de la testele nazale.

Până în prezent, alte patru teste de salivă au fost aprobate de FDA în Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Continuă cursa globală pentru leacul anti-COVID. Un prim vaccin produs în China a primit brevet
Continuă cursa globală pentru leacul anti-COVID. Un prim vaccin produs în China a primit brevet

China a acordat primul brevet pentru un vaccin împotriva COVID-19. L-a primit serul dezvoltat de compania Can Sino Biologics.

Apelul lansat de OMS, în contextul cursei globale pentru descoperirea unui vaccin anti-COVID
Apelul lansat de OMS, în contextul cursei globale pentru descoperirea unui vaccin anti-COVID

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat un apel la o mai mare cooperare globală în cadrul eforturilor de dezvoltare a unui vaccin împotriva COVID-19

Vaccinul împotriva Covid-19 pentru America Latină ar fi gata în primul trimestru din 2021
Vaccinul împotriva Covid-19 pentru America Latină ar fi gata în primul trimestru din 2021

Vaccinul pentru ţările din America Latină,cu excepţia Braziliei, ar trebui să fie gata în primul trimestru din 2021, a anunţat joi preşedintele mexican, Andrés Manuel López Obrador, relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.