O clinică privată a fost închisă, iar alte 3 suspendate, după scandalul chirurgului fals

Matteo Politi
Pro TV

O clinică a fost închisă, iar altor trei li s-a suspendat activitatea şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 72.200 de lei în urma controalelor făcute de Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti.

Deciziile au fost luate în urma descoperirii medicului "fals" Matteo Politi/Matthew, informează Ministerul Sănătăţii într-un comunicat remis luni presei.

"Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti a anunţat Ministerul Sănătăţii că a verificat 10 unităţi sanitare private din municipiul Bucureşti, ca urmare a apariţiei în mass-media a informaţiilor privind activitatea falsului medic Matteo Politi/Matthew în aceste structuri, dar şi a informaţiilor primite la numărul de telefon pus la dispoziţie. Conform raportului preliminar, inspectorii DSPMB au decis închiderea uneia dintre aceste clinici medicale, au emis decizii de suspendare a activităţii pentru alte 3 clinici medicale şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 72.200 de lei", se arată în comunicat.

Mai mult, inspectorii sanitari au constatat că în cazul a două dintre adresele la care figurau clinici medicale nu se desfăşura activitate medicală, una dintre unităţi fiind în reamenajare, iar în cadrul celeilalte se desfăşurau activităţi de import-export (comerţ cu ridicata de produse farmaceutice).

Potrivit aceleiaşi surse, conducerea DSPMB a anunţat MS că a depus deja plângere penală împotriva angajaţilor care au întocmit şi verificat codurile de parafă.

Citește și
Medic
Ce se ştie despre al doilea "medic" care opera în România cu parafă primită ilegal
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Au fost înregistrate mai multe nereguli acolo unde au fost aplicate sancţiuni financiare şi închis/suspendat activitatea, dintre care: nerespectarea structurii spaţial funcţionale, prezentarea documentelor medicale pentru consultaţiile medicale efectuate de Matteo Politi, fără documente care să certifice calitatea de medic, nu se asigură dotarea minimă obligatorie pentru Cabinetul de Chirurgie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reparatorie, nerespectarea ritmului de evacuare a deşeurilor medicale periculoase, identificarea de produse medicamentoase cu termen de valabilitate depăşit, lipsa din dotarea unităţilor a produselor biocide specifice dezinfecţiei mâinilor personalului şi instrumentarului, lipsa dispozitivului de termosudare a ambalajelor hârtie-plastic, lipsa evidenţei activităţii de sterilizare şi a personalului calificat pentru această activitate, neefectuarea verificării tehnice a aparaturii de sterilizare, existenţa materialelor sanitare şi a produselor medicamentoase cu termen de valabilitate expirat.

Alte nereguli descoperite în urma controalelor sunt lipsa graficelor zilnice orare cu operaţiunile de curăţenie/dezinfecţie efectuate pentru fiecare încăpere şi între intervenţii, nerespectarea structurii autorizate (sala recoltări probe biologice a fost transformată în depozit, lipsa vestiar/garderobă pacienţi), nerespectarea de către personal a precauţiunilor universale, protocoalele şi procedurile de lucru, identificarea în sala de operaţii de instrumentar şi material moale nesterile (cu termen de valabilitate depăşit).

"La data controlului, într-una dintre clinici nu s-a putut face dovada autorizaţiei sanitare de funcţionare, nu era asigurat grupul sanitar pentru personal şi nici iluminatul natural. În cazul clinicii care a fost închisă, unitatea acorda consultaţii medicale, deşi avea emisă Decizia de Suspendare a Activităţii nr. 36/02.09.2018, iar la una dintre cele 10 clinici verificările sunt în curs de desfăşurare, ele nefiind finalizate", mai arată aceeaşi sursă.

Potrivit MS, în perioada următoare, inspectorii sanitari vor continua verificările şi la alte unităţi de acest tip.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Planul medicului fals Matteo Politi. Ce le propune persoanelor pe care le-a ”tratat”
Planul medicului fals Matteo Politi. Ce le propune persoanelor pe care le-a ”tratat”

Matteo Politi, presupusul impostor italian, vrea să fie din nou în libertate. Cel considerat fals chirurg estetician a contestat arestarea preventivă și mizează pe clemența judecătorilor de la Tribunalul București.

Ce se ştie despre al doilea
Ce se ştie despre al doilea "medic" care opera în România cu parafă primită ilegal

Italianul Matteo Politi, zis Mattew Mode, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, puţin înainte de miezul nopţii, joi seară.

Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul lui Matteo Politi. Instituțiile vizate
Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul lui Matteo Politi. Instituțiile vizate

Avocatul Poporului s-a sesizat, joi, din oficiu în cazul italianului care s-a dat drept medic, operând paciente din România.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.