Premierul Ungariei, Viktor Orban, discurs împotriva UE: ”De la Bruxelles continuă să vină numai necazuri peste noi”

Viktor Orban
Agerpres

Prim-ministrul maghiar Viktor Orbán şi-a susţinut sâmbătă discursul despre starea naţiunii, prilej de noi tirade anti-Bruxelles şi de mesaje propagandistice împotriva războiului din Ucraina.

Totodată, el a încercat să repare imaginea ştirbită a partidului său spunând că demisiile președintelui Ungariei Katalin Novak, şi a fostului ministru al justiţiei, Judith Varga, în urma scandalului legat de graţierea unui condamnat într-un dosar de pedofilie, reprezintă un demers corect.

Premierul Ungariei: De la Bruxelles continuă să vină numai necazuri peste noi

De la Bruxelles continuă să vină numai necazuri peste noi, strategia Bruxelles-ului faţă de Ucraina a eşuat spectaculos nu doar pe câmpul de luptă, ci şi în politica internaţională, a declarat, sâmbătă, la Budapesta, prim-ministrul Viktor Orbán, în discursul său privind starea naţiunii, potrivit News.ro, care citează MTI.

Acesta a subliniat că, în ciuda faptului că acest război este considerat un război fratricid între două popoare slave, Bruxelles-ul aproape că s-a „aruncat” în conflict, deşi nu îl priveşte direct. Prim-ministrul a deplâns că prin poziţia sa „pro-pace”, Ungaria a rămas singură, la fel ca şi în poziţia sa anti-migraţie, a recunoscut Orban.

El a anunţat că poziţia Ungariei rămâne neschimbată: „Nu ne vom lăsa târâţi în război”, nu vom furniza armament, chiar dacă există mari puteri cărora nu le place acest lucru, a spus Orban.

Citește și
proteste Budapesta
Proteste în Budapesta. Cel puțin 10.000 de maghiari au ieșit pe străzi, nemulțumiți de Viktor Orban
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El a spus că Statele Unite, cu un entuziasm tot mai scăzut, sunt din ce în ce mai reticente în a finanţa Ucraina, iar o parte tot mai mare din povară revine Europei. Prin urmare, a explicat Viktor Orbán, ar trebui să se consfinţească faptul că împrumutul comun al statelor membre ale UE nu este o opţiune pentru Ungaria.

Cu gândul la alegerile europene, unde speră într-un succes al dreptei ultraconservatoare şi anti-imigraţie, Viktor Orban a reproşat Bruxelles-ului că i-a abandonat pe europeni.

Bruxelles-ul are nevoie de schimbare, a declarat Viktor Orbán.

Fermierii care protestează în toată Europa vor doar atât: ca legislaţia obligatorie să nu fie scrisă de „fanatici ai climei şi de oameni de ştiinţă mărunţi, nebuni care umblă pe coridoarele Bruxelles-ului”, a adăugat prim-ministrul.

Viktor Orban vrea să câștige Trump alegerile din SUA

Acesta a promis că anul 2024 - când în a doua parte preşedinţia Consiliului UE va fi preluată de Budapesta - „va fi din nou anul succeselor Ungariei”, în timp ce anul 2023 a fost anul eşecurilor Uniunii Europene, care „ne trage în jos, ne smuceşte înapoi, ne atârnă o greutate de plumb de picioarele noastre”, s-a lamentat Viktor Orban.

El a subliniat că anul 2024 ar putea fi un an crucial, „un super-an electoral”, când la Bruxelles, în Statele Unite, India şi în multe alte locuri oamenii vor decide cu ce fel de conducere vor să meargă mai departe.

„Ceea ce este important pentru Ungaria este faptul că se deschid mari oportunităţi în faţa noastră”, a explicat Viktor Orbán.

„La sfârşitul anului, politica mondială va prezenta o imagine complet diferită faţă de cea de la începutul anului, iar dacă Dumnezeu ne ajută, spaţiul de manevră al Ungariei nu se va reduce, ci va fi extins într-o măsură pe care nu am mai văzut-o de mult timp”, a adăugat acesta.

Premierul a spus că Ungaria nu poate interveni în alegerile din alte ţări, dar i-ar plăcea foarte mult ca Donald Trump să revină la preşedinţie şi „să facă pace, aici, în estul Europei”.

Suedia în NATO

Dar, în acelaşi timp, el a anunţat ca „o veste bună” faptul că disputa sa cu Suedia se apropie de final. "Mergem în direcţia în care, la începutul sesiunii de primăvară a parlamentului, vom putea ratifica aderarea Suediei la NATO", a declarat Orban, spunând că împreună cu omologul suedez a făcut „paşi importanţi pentru a reconstrui încrederea”, dar fără a preciza care sunt eventualele măsuri convenite.

Parlamentul de la Budapesta se reuneşte din nou la 26 februarie.

Suedia a solicitat să adere la NATO în urmă cu aproape doi ani, într-o schimbare istorică de politică, provocată de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina.

Ungaria este singura ţară NATO care nu a ratificat încă cererea Suediei, un proces care necesită sprijinul tuturor membrilor NATO. Tergiversarea a deteriorat relaţiile Budapestei cu Statele Unite şi a stârnit îngrijorări în rândul aliaţilor săi.

Partidul de guvernământ al lui Orban, Fidesz, a citat „acuzaţii nefondate” ale Suediei, potrivit cărora ar fi erodat democraţia în Ungaria, ca fiind motivul pentru care ratificarea candidaturii suedeze la NATO a fost amânată.

Scandalul demisiei președintelui Ungariei

Pe de altă parte, Orban s-a confruntat în ultima săptămână cu cea mai dificilă perioadă din cei 14 ani ai săi de când este prim-ministru, din cauza scandalului legat de graţierea prezidenţială a unui bărbat care a ajutat la muşamalizarea unor abuzuri sexuale într-o casă de copii.

Scandalul a dus la demisia preşedintei Ungariei şi, de asemenea, a fostului ministru al justiţiei - două dintre figurile-cheie ale partidului lui Orban - în contextul unor proteste de stradă.

În prima sa declaraţie publică de la demisia preşedintei Katalin Novak, în urmă cu o săptămână, Orban a declarat că guvernul său va ieşi mai puternic, concentrându-se pe economie şi pe alegerile europarlamentare din iunie.

Orban a intrat în conflict cu Comisia Europeană în legătură cu măsurile guvernului său de limitare a libertăţii presei şi a drepturilor LGBTQ, precum şi în legătură cu politicile sale privind migraţia.

El a spus că demisia preşedintei Katalin Novak a fost "ca un coşmar", dar a fost lucrul corect, adăugând că guvernul său va elabora o legislaţie pentru a consolida protecţia copiilor.

În cazul abuzurilor asupra copiilor nu există loc pentru milă şi, prin urmare, demisia în cazul graţierii „a fost decizia corectă şi ne întăreşte”, a declarat Viktor Orbán, în discursul său despre starea naţiunii.

Prim-ministrul a adăugat că sarcina Guvernului ungar este să restabilească ordinea morală şi să remedieze situaţia din punct de vedere legal.

Viktor Orbán a menţionat, în acelaşi timp, că o greşeală politică este supărătoare chiar dacă există o explicaţie pentru ea.

Sistemul de protecţie a copilului din Ungaria trebuie consolidat, iar legislaţia pentru protecţia copiilor, de la Constituţie până la ordinele ministeriale, trebuie revizuită şi completată, a adăugat premierul.

Pe de altă parte, el a spus că alegerea unui nou preşedinte al Ungariei este o sarcină urgentă.

Premierul a solicitat grupurilor parlamentare aflate la guvernare să înceapă procedura care să conducă la alegerea noului şef de stat. Viktor Orbán a declarat că „singura modalitate de a restabili echilibrul, de a domoli valul crescând de indignare şi de a reunifica naţiunea pe tema familiei şi a protecţiei copilului se poate realiza doar prin demisia şefului statului şi preluarea mandatului de către un nou preşedinte”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum prezintă media maghiară protestele masive la adresa lui Viktor Orban. ”Manifestație pentru protecția copiilor”
Cum prezintă media maghiară protestele masive la adresa lui Viktor Orban. ”Manifestație pentru protecția copiilor”

Presa maghiară afiliată puterii a prezentat protestele masive anti-Orban de la Budapesta ca fiind o ”manifestație pentru protecția copiilor”. Aceasta recunoaște însă că sute de manifestanți ”s-au îmbrâncit cu poliția” la sediul Fidesz.

 

Proteste în Budapesta. Cel puțin 10.000 de maghiari au ieșit pe străzi, nemulțumiți de Viktor Orban
Proteste în Budapesta. Cel puțin 10.000 de maghiari au ieșit pe străzi, nemulțumiți de Viktor Orban

Cel puțin 10.000 de oameni au protestat vineri la Budapesta, față de premierul Viktor Orban, în scandalul provocat de grațierea unei persoane - într-un caz de abuz sexual - de către președintele demisionar Katalin Novák.

În timp ce economia stagnează, demisiile din Ungaria îl aruncă pe Viktor Orban în cea mai mare criză de până acum
În timp ce economia stagnează, demisiile din Ungaria îl aruncă pe Viktor Orban în cea mai mare criză de până acum

Ungaria a fost zguduită de demisiile bruște ale celor două femei, populare și de success, din partidul care este la guvernare, de altfel, puternic dominat de bărbați, scrie BBC.

Orban face lobby pentru aderarea Serbiei la UE înaintea Ucrainei: „Dacă nu o integrăm cât mai curând posibil, o vom pierde”
Orban face lobby pentru aderarea Serbiei la UE înaintea Ucrainei: „Dacă nu o integrăm cât mai curând posibil, o vom pierde”

Premierul maghiar Viktor Orban avertizează că Uniunea Europeană „va pierde” Serbia în favoarea Chinei dacă nu va permite statului din Balcani să adere în curând la blocul comunitar înainte de a i se permite Ucrainei.

Orban spune că Ucraina ar trebui să rămână o
Orban spune că Ucraina ar trebui să rămână o "zonă tampon" între Rusia și Occident: „Este cea mai bună perspectivă”

Premierul maghiar Viktor Orban consideră că Ucraina ar trebui să rămână o „zonă tampon” între Rusia și Occident, care ar oferi anumite garanții de securitate, dar nu ar admite țara lui Zelenski ca membru al UE sau NATO.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.