O companie aeriană şi-a încetat activitatea şi a anulat toate zborurile

wow air, faliment, companie,
Getty

Compania islandeză Wow Air şi-a anulat toate zborurile, punând mii de pasageri în situaţia de a-şi căuta alternative, informează BBC.

 

Conform site-ului companiei, Wow Air şi-a încetat activitatea şi a anulat toate zborurile. Wow a informat că pasagerii care îşi achiziţionaseră deja bilete ar trebui să caute zboruri la alte companii aeriene, potrivit News.ro

Wow a precizat că unele companii aeriene ar putea oferi zboruri la preţuri reduse, aşa numitele rute „de salvare” şi că va publica informaţii în acest sens când le va avea.

Wow a informat că pasagerii care sunt protejaţi prin diferite metode de rezervare, printre care şi cele cu carduri de credit sau printr-o agenţie de turism ar trebui să încerce să îşi recupereze banii.

Citește și
boeing
Aterizare de urgență a unui Boeing 737 MAX 8. Ce s-a descoperit la unul din motoare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Altfel, restul pasagerilor vor primi doar o sumă compensatorie de la Wow Air, „conform regulilor europene privind drepturile pasagerilor” sau în cazul unui faliment, plângerile vor trebui depuse la administratorul firmei.

Wow a fost fondată în 2011 de către Skuli Mogensen iar în 2012 au avut loc primele zboruri ale companiei care a ajuns să angajeze 1.000 de persoane şi să transporte 3,5 milioane de pasageri în 2018 cu 11 aeronave.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum încearcă o mamă să le arate copiilor ce înseamnă „valoarea banilor”. GALERIE FOTO
Cum încearcă o mamă să le arate copiilor ce înseamnă „valoarea banilor”. GALERIE FOTO

O mamă care a plecat cu familia sa în vacanță a mărturisit că și-a luat bilete la clasa întâi, în timp ce copiii și soțul ei au zburat la Clasa economică, timp de zece ore.

Aterizare de urgență a unui Boeing 737 MAX 8. Ce s-a descoperit la unul din motoare
Aterizare de urgență a unui Boeing 737 MAX 8. Ce s-a descoperit la unul din motoare

Un avion Boeing 737 MAX 8, aparținând companiei americane Southwest și fără pasageri la bord, a făcut o aterizare de urgență pe aeroportul din Orlando, Florida.

Reacția echipajului unui avion care a aterizat în orașul greșit. ”Vă rugăm să nu filmați”
Reacția echipajului unui avion care a aterizat în orașul greșit. ”Vă rugăm să nu filmați”

Momentul hilar în care un însoțitor de zbor îi roagă pe pasageri să nu filmeze după ce au aterizat pe aeroportul greșit a fost surprins de călători.

Prăbușirile Boeing 737 Max: ce trebuia făcut, în 40 de secunde, pentru a evita dezastrul
Prăbușirile Boeing 737 Max: ce trebuia făcut, în 40 de secunde, pentru a evita dezastrul

Piloții au la dispoziție 40 de secunde pentru a remedia o eroare care apare la sistemul automat al aparatelor de zbor Boeing 737 Max, arată simulările.

Un zbor al British Airways a aterizat din greşeală la Edinburgh. „A devenit frustrant”
Un zbor al British Airways a aterizat din greşeală la Edinburgh. „A devenit frustrant”

Un zbor British Airways cu destinaţia Dusseldorf în Germania a aterizat în Edinburgh, în Scoţia, după ce documentele de zbor au fost completate greşit, scrie BBC.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.