Cutremur puternic, raportat sâmbătă seară. Ce magnitudine a avut și unde a fost înregistrat

cutremur
Getty

Un cutremur puternic cu magnitudinea de moment de 5,8 s-a produs, sâmbătă seară, la numai 10 kilometri adâncime.

 

Cutremurul a lovit insula Mindanao, a doua ca mărime din Filipine, potrivit datelor furnizate de USGS, instituţia de monitorizare geologică din Statele Unite.

Echipele de salvare care caută zeci de persoane dispărute în urma unei alunecări de teren produse anterior în oraşul Maco din provincia Davao de Oro, din sudul Filipinelor, au fost nevoite să îşi întrerupă operaţiunile din cauza cutremurului, au anunţat autorităţile, potrivit Reuters.

Bilanţul alunecării de teren, care a avut loc marţi seară la un sit de exploatare auriferă, a ajuns la 28 de morţi, 77 de persoane fiind încă dispărute şi 32 rănite, inclusiv o fetiţă de 3 ani salvată vineri după 60 de ore petrecute sub dărâmături.

Ploi torenţiale s-au abătut asupra oraşului Davao de Oro în ultimele săptămâni, declanşând inundaţii şi alunecări de teren.

Citește și
cutremur
Cutremur cu magnitudinea 5,7. În ce zonă s-a produs seismul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Agenţia de seismologie din Filipine a evaluat că seismul de sâmbătă, care a avut loc la ora locală 11.22 (5.22, ora României), a avut magnitudinea de 5,9 şi s-a produs la o adâncime de 27 km. De asemenea, agenţia filipineză a precizat într-un buletin că nu se aşteaptă la pagube, dar că ar putea avea loc replici.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cutremur de 5,6, sâmbătă. În ce zonă s-a produs seismul
Cutremur de 5,6, sâmbătă. În ce zonă s-a produs seismul

Un cutremur de magnitudine 5,6 s-a produs sâmbătă în Insula Mindanao din sudul Filipinelor, a anunţat Centrul German de Cercetare pentru Geoştiinţe (GFZ).

Cutremur cu magnitudinea 5,7. În ce zonă s-a produs seismul
Cutremur cu magnitudinea 5,7. În ce zonă s-a produs seismul

Un seism puternic s-a produs, vineri, în Hawaii, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS), fără a provoca o alertă de tsunami în acest arhipelag din Pacific.

Cutremur în România, raportat sâmbătă dimineața. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit
Cutremur în România, raportat sâmbătă dimineața. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,1, s-a produs, sâmbătă dimineața, în România, în zona seismică Vrancea.

Cutremur raportat, joi, în România. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit
Cutremur raportat, joi, în România. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit

Un cutremur slab a avut loc, joi dimineață, în România, la ora 06:26.

 

Cutremur de 5,3, înregistrat marți seară. Unde a fost raportat
Cutremur de 5,3, înregistrat marți seară. Unde a fost raportat

Un cutremur semnificativ cu magnitudinea de 5,3 a fost raportat, marți seară, la ora 18:06.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.