Confruntări sângeroase în două sate din partea indiană a Caşmirului. Șapte persoane au murit

Confruntări sângeroase în două sate din partea indiană a Caşmirului. Șapte persoane au murit
Getty

Şapte persoane - şase rebeli şi un militar - au fost ucise în confruntări în două sate din Caşmir cu administraţie indiană, a anunţat joi poliţia, relatează AFP, cătată de News.ro.

Potrivit poliţiei, cei şase rebeli ucişi fac parte din gruparea jihadistă Jaish-e-Mohammad, cu sediul în Pakistan, iar doi dintre ei erau pakistanezi.

Aceste confruntări, care au avut loc în două sate din regiune, în noaptea de miercuri spre joi, s-au soldat, de asemenea, cu un mort şi trei răniţi, victime în rândul forţelor guvernamentale, potrivit aceleiaşi surse.

Caşmirul este împărţit între India şi Pakistan de la independneţa celor două ţări, în 1947.

India şi Pakistanul revendică fiecare - în întregime - acest teritoriu din Himalaya.

Citește și
Buncar
Anunt ingrijorator. India isi sfatuieste cetatenii din Kasmir sa-si construiasca adaposturi nucleare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Grupări rebele luptă de peste 30 de ani împotriva trupelor indiene şi cer independenţa Caşmirului sau alipirea acestuia la Pakistan.

Aceste confruntări s-au soldat cu 264 de morţi în 2021, mai puţini decât în 2020 (321), potrivit unui bilanţ întocmit de site-ul South Asia Terrorism Portal.

În partea Caşmirului aflată sub control indian se înregistrează o amplificare a tensiunilor, după ce New Delhi i-a revocat, în august 2019, statutul semiautonom.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Peste 200 de femei din Cașmir, atacate de bărbați neidentificați. Agresorii le taie părul
Peste 200 de femei din Cașmir, atacate de bărbați neidentificați. Agresorii le taie părul

Peste 200 de femei din Cașmir au fost atacate de bărbați care le taie părul.

Anunt ingrijorator. India isi sfatuieste cetatenii din Kasmir sa-si construiasca adaposturi nucleare
Anunt ingrijorator. India isi sfatuieste cetatenii din Kasmir sa-si construiasca adaposturi nucleare

Oficialii Indiei si-au avertizat cetatenii din regiunea Kasmirului sa se pregateasca pentru un posibil razboi nuclear si sa-si construiasca locuinte antiatomice, care sa fie aprovizionate cu apa si alimente.

135 de persoane sunt sub zapada in Pakistan dupa ce avalansa a lovit o tabara militara din munti
135 de persoane sunt sub zapada in Pakistan dupa ce avalansa a lovit o tabara militara din munti

O avalansa care a afectat sambata tabara armatei pakistaneze din regiunea muntoasa Casmir a ingropat 135 de persoane, dintre care 124 de soldati, a anuntat armata, transmite AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.