Biden anunță peste 500 de noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza războiului din Ucraina și a morții lui Navalnîi

Președintele SUA - Joe Biden
Profimedia

Preşedintele american Joe Biden a anunţat vineri că Statele Unite vor impune peste 500 de sancţiuni noi împotriva Rusiei, transmit agenţiile internaţionale de presă.

În acelaşi timp, Washingtonul va aplica noi restricţii de export pentru aproape 100 de entităţi care sprijină Rusia şi va reduce în continuare veniturile Rusiei din domeniul energiei.

Biden a explicat că măsurile urmăresc să penalizeze Rusia pentru războiul declanşat în urmă cu doi ani împotriva Ucrainei şi pentru moartea opozantului Aleksei Navalnîi, pe care l-a caracterizat ca "un activist anti-corupţie curajos şi cel mai înverşunat lider al opoziţiei faţă de Putin".

Sancţiunile "vor garanta că (preşedintele rus Vladimir) Putin plăteşte un preţ şi mai ridicat pentru agresiunea sa în străinătate şi pentru represiunea din ţară", a spus liderul de la Casa Albă.

Biden, apel disperat către Camera Reprezentanţilor

Ţintele pachetului anunţat vineri sunt persoane legate de încarcerarea lui Navalnîi sau de sectorul financiar rus, de baza industrială de apărare a Rusiei, de reţelele de achiziţii şi de cei care ocolesc sancţiunile pe mai multe continente, a arătat Biden.

Citește și
Biden
„Un om de un curaj incredibil”. Joe Biden s-a întâlnit cu văduva şi fiica lui Navalnîi în San Francisco
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După 24 februarie 2022, când forţele ruse au invadat Ucraina, Statele Unite şi aliaţii lor au aplicat sancţiuni pentru mii de persoane fizice şi juridice.

"La doi ani de când a început acest război, poporul ucrainean continuă să lupte cu un curaj teribil. Însă i se termină muniţiile. Ucraina are nevoie de mai multe livrări din Statele Unite pentru a rezista atacurilor neîntrerupte ale Rusiei, susţinute de arme şi muniţii din Iran şi Coreea de Nord", a mai afirmat preşedintele american, adăugând: "De aceea, Camera Reprezentanţilor trebuie să adopte legea bipartizană de suplimentare a securităţii naţionale, înainte de a fi prea târziu".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Nu vă lăsaţi păcăliţi”. Joe Biden consideră scandalos faptul că Alabama echivalează embrionii congelaţi cu copiii
„Nu vă lăsaţi păcăliţi”. Joe Biden consideră scandalos faptul că Alabama echivalează embrionii congelaţi cu copiii

Preşedintele american Joe Biden a calificat joi drept "scandalos" faptul că Curtea Supremă a statului conservator Alabama echivalează embrionii congelaţi cu copiii, potrivit AFP.

 

„Un om de un curaj incredibil”. Joe Biden s-a întâlnit cu văduva şi fiica lui Navalnîi în San Francisco
„Un om de un curaj incredibil”. Joe Biden s-a întâlnit cu văduva şi fiica lui Navalnîi în San Francisco

Joe Biden s-a întâlnit joi, la San Francisco, în California, cu Iulia şi Daşa Navalnaia, văduva şi fiica opozantului rus Aleksei Navalnîi.

 

Reacția lui Putin după ce Biden l-a numit „nenorocit nebun”. Liderul Rusiei a răbufnit
Reacția lui Putin după ce Biden l-a numit „nenorocit nebun”. Liderul Rusiei a răbufnit

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a reacționat, joi, după ce a fost făcut drept un "nenorocit nebun" de omologul său american Joe Biden.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.