Șefa creșelor din Ploiești și alte 4 angajate, reținute după ce s-a descoperit că fură din mâncarea copiilor

×
Codul embed a fost copiat

Situaţie revoltătoare în Ploieşti unde anchetatorii au descoperit că unii angajaţi din sistemul de creşe fură din mâncarea copiilor. Şi nu puţin.

La percheziţiile făcute acasă la suspecţi s-ar fi găsit cantităţi impresionante de alimente, dar şi produse de curăţenie.

Şefa centrului de creşe, alături de alte 4 angajate au fost reţinute. Municipiul Ploieşti are 6 creşe de stat, unde sunt îngrijiţi şi educaţi aproape 600 de copii. Potrivit unor surse judiciare, la jumătate dintre aceste unităţi există suspiciuni de furt.

Mai mult, totul s-ar fi petrecut cu ştiinţa directoarei centrului de creşe, suspectată că lua șpagă de la subordonatele sale pentru a închide ochii. Parchetul a confirmat că are în lucru un dosar pentru delapidare, dare şi luare de mită, dar nu a oferit detalii.

Nici Primăria nu dă informaţii, ci doar îşi cere scuze pentru situaţia creată. Hrana copiilor înscrişi la creşă este plătită de părinţi, în vreme ce materialele de curăţenie sunt suportate de bugetul municipalităţii. Procurorii vor cere arestarea preventivă a celor 5 persoane reţinute.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.