Protest al polițiștilor din penitenciare. Reacția ANP: Deficitul de personal este semnificativ în toate închisorile

Închisoare
Shutterstock

Polițiștii din penitenciare protestează, meircuri, în mai multe centre de detenție din țară.

În acest context, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a adoptat o serie de măsuri menite să asigure continuitatea activităţilor pe linia siguranţei închisorilor.

„Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a luat act de acţiunile de protest ale organizaţiilor sindicale din penitenciarele Aiud, Codlea, Deva, Miercurea Ciuc, Oradea, Constanţa - Poarta Albă şi Tg. Jiu, cu care, de altfel, se află într-un dialog permanent. În consecinţă, mesajul transmis echipelor de management ale unităţilor penitenciare este unul ce priveşte deschiderea către dialog şi comunicare în raport cu acei colegi care protestează şi adoptarea unor măsuri menite să asigure continuitatea activităţilor pe linia siguranţei locului de deţinere, acordarea drepturilor persoanelor private de libertate şi preîntâmpinarea unor evenimente negative", se precizează într-un comunicat al ANP.

Potrivit sursei citate, măsurile respective au vizat planificarea judicioasă şi eficientă a personalului avut la dispoziţie, astfel încât să nu fie afectat gradul de siguranţă a misiunilor de pază, escortare şi supraveghere, şi nici acordarea drepturilor persoanelor private de libertate şi asigurarea unor canale eficiente de comunicare cu organele judiciare deservite şi informarea acestora cu privire la imposibilitatea prezentării sau prezentarea cu întârziere a persoanelor private de libertate, dacă acest lucru se impune.

De asemenea, programarea membrilor de familie sau aparţinătorilor persoanelor private de libertate în vederea acordării vizitelor se va realiza începând cu ora 10,00 şi asigurarea unei rezerve de personal pentru a putea acţiona în situaţii deosebite s-au mai numărat printre măsurile dispuse de conducerea Administraţiei.

Citește și
închisoare
ANP îi îndeamnă pe patronii de firme să angajeze forță de muncă din rândul deținuților
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Cu toate că acţiunile de protest vor îngreuna considerabil activităţile curente, deficitul de personal fiind semnificativ în toate unităţile, asigurăm opinia publică de faptul că siguranţa locurilor de deţinere nu este şi nu va fi periclitată în niciun mod, principiu la care aderă atât echipele manageriale, cât şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale", precizează ANP.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Deținuții cu pedepse ușoare ar putea părăsi penitenciarele clasice în viitorul apropiat. Ce prevede un proiect pilot al ANP
Deținuții cu pedepse ușoare ar putea părăsi penitenciarele clasice în viitorul apropiat. Ce prevede un proiect pilot al ANP

În viitor, tot mai mulți deținuți cu pedepse ușoare ar putea părăsi penitenciarele clasice, pentru spații de cazare noi, un fel de închisori cu regim deschis, de unde vor pleca în fiecare zi la muncă.

ANP îi îndeamnă pe patronii de firme să angajeze forță de muncă din rândul deținuților
ANP îi îndeamnă pe patronii de firme să angajeze forță de muncă din rândul deținuților

Administrația Națională a Penitenciarelor îi invită pe patronii de firme să angajeze forță de muncă din rândul deținuților.  

Judecătorii eleni, de părere că Oprescu nu ar beneficia de condiţii decente în închisorile din România. Răspunsul ANP
Judecătorii eleni, de părere că Oprescu nu ar beneficia de condiţii decente în închisorile din România. Răspunsul ANP

Judecătorii eleni sunt de părere că Sorin Oprescu nu ar beneficia de condiţii decente în închisorile din România dacă ar fi extrădat şi nu se va putea trata pentru bolile de care suferă, conform presei din Grecia citată de Agerpres

 

Poliţist de la Penitenciarul Baia Mare, agresat. ANP a dispus un control
Poliţist de la Penitenciarul Baia Mare, agresat. ANP a dispus un control

Un polițist de la Penitenciarul Baia Mare. Administrația Națională a Penitenciarelor a dispus un control în acest caz.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.