Profesorul român Marius Balo a fost eliberat din închisoare, în China, dar este blocat în Shanghai

Marius Balo

Profesorul român Marius Balo, eliberat din penitenciar după ce a executat 8 ani de închisoare în China, anunţă că nu se poate întoarce deocamdată în ţară, deoarece este blocat în Shanghai, oraş care se află în lockdown.

Informaţia apare într-o scrisoare de mulţumire adresată de Marius Balo ministrului de Justiţie, Cătălin Predoiu.

"Numele meu este Marius Balo. Sunt clujeanul care a fost întemniţat la Shanghai timp de 8 ani de zile. Am fost eliberat pe 27 martie, însă mă aflu în continuare la Shanghai, deoarece oraşul a intrat în lockdown complet. Mi s-au anulat deja două zboruri, însă au reuşit cei de acasă să îmi achiziţioneze un nou bilet pentru data de 20 aprilie cu aterizare la Bucureşti pe 21. Sper din suflet ca să nu se anuleze şi acest zbor. Doresc să folosesc acest prilej pentru a vă mulţumi, pentru că v-aţi implicat în eforturile de a mă aduce acasă. Dumnezeu ştie că nu sunt vrednic de cuvintele frumoase pe care le-au spus cei din presă despre mine şi nu mă oglindesc în caracterizarea de om bun şi cinstit pe care mi-au făcut-o (...). Sper să am ocazia la un moment dat să vă mulţumesc personal, pentru că v-aţi implicat pentru mine", i-a scris Marius Balo lui Predoiu.

Este pentru a doua oară când profesorul român este blocat în China din cauza pandemiei, scrie Agerpres.

Astfel, în ianuarie 2020, chiar la începutul pandemiei, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Externe din România obţinuseră, în urma unor demersuri juridice şi diplomatice, acordul autorităţilor chineze privind transferarea lui Marius Balo dintr-un penitenciar din Shanghai, pentru continuarea executării pedepsei în ţară.

Citește și
Marius Balo
Coșmarul românului închis într-un penitenciar din China pentru 80 $ continuă. Gest extrem al familiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Transferul acestuia nu a mai avut loc în urmă cu doi ani, partea chineză invocând motive legate de măsurile de combatere a pandemiei.

Ulterior, în noiembrie 2020, Cătălin Predoiu invoca "ghinionul teribil" pe care îl avea profesorul român, deoarece procedurile pentru transferul lui în ţară erau efectuate, însă frontierele din ţara asiatică au fost închise din cauza pandemiei.

Marius Balo, profesor la Renmin University Beijing şi expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang (New Oriental) Beijing, s-a stabilit în China în anul 2010, iar pe 28 martie 2014 a fost arestat, susţin avocaţii săi, pentru o presupusă fraudă contractuală, fiind acuzat că a primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi, fără să ştie că suma provenea din comiterea de infracţiuni.

El a fost condamnat pe 24 martie 2016 la opt ani de închisoare, afirmă avocaţii, pe baza mărturiei unei persoane pe care nu o văzuse niciodată şi, ulterior, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Shanghai.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Noi detalii din cazul lui Marius Balo, profesorul condamnat la închisoare în China. Nu a putut fi transferat în România
Noi detalii din cazul lui Marius Balo, profesorul condamnat la închisoare în China. Nu a putut fi transferat în România

Ministerul Justiţiei anunţă, vineri, că transferul în ţară al profesorului Marius Balo, deţinut în China, nu s-a putut face din cauza restricţiilor impuse de pandemie.

Coșmarul românului închis într-un penitenciar din China pentru 80 $ continuă. Gest extrem al familiei
Coșmarul românului închis într-un penitenciar din China pentru 80 $ continuă. Gest extrem al familiei

Coșmarul profesorului român Marius Balo, închis din 2016 într-un penitenciar din China, pentru o presupusă fraudă contractuală în valoare de 80 de dolari, continuă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.