Cine sunt frații Tate, care au sechestrat două fete în vila lor din Pipera. Cum s-au îmbogățit

×
Codul embed a fost copiat

Forțele speciale au descins într-o vilă din Pipera ca să salveze două fete. Acestea au sunat la Ambasada Statelor Unite şi au cerut ajutor, pentru că au fost sechestrate. Una dintre ele are cetățenie americană.

Proprietarii imobilului sunt doi foști luptători britanici de kickboxing, cunoscuți în lumea mondenă. Ambii au fost ridicaţi de procurorii DIICOT și audiați, însă dar au fost eliberaţi după câteva ore și au statut de martori.

Vila din Pipera a cvadruplului campion mondial de kickboxing Andrew Tate a fost luată cu asalt de forţele speciale ale Poliţiei. Biroul de Securitate Diplomatică al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti a anunţat autorităţile că într-un imobil din cartierul „American Village” ar fi ţinută împotriva voinţei sale o tânără de 21 de ani. Fata îşi sunase tatăl şi a cerut ajutor.

Poliţiştii au găsit-o încuiată într-o încăpere. În casa în care trăiesc frații Andrew și Tristan Tate era şi o a doua tânără de 20 de ani, o româncă.

Mamă: „Aia a adus-o aici să o vândă peste hotare sau să o ducă la produs. A văzut-o naivă şi cuminte şi ce-o fi zis, asta e bună. Nu-i lipseşte absolut nimic. Are de toate. Nu cred că a venit după bani. Cred că i-a promis ăla ca o face model vedetă şi cred că o lua şi o vindea.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Anchetatorii au cercetat minuţios proprietatea în curtea căreia erau parcate maşinile fraţilor Tate. Printre acestea și un Bugatti Chiron, care valorează în jur de 5 milioane de euro.

Şi ca să se dumirească ce anume s a întâmplat pe proprietatea fraţilor Tate, anchetatorii au ridicat toate imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate în imobil, dar şi dispozitivele electronice care vor fi expertizate informatic.

Investigaţia legată de o presupusă lipsire ilegală de libertate a fost preluată de procurorii de la Crimă organizată. Fraţii Andrew şi Tristan Tate au fost duşi la audieri cu maşini diferite, ca să nu se înţeleagă asupra mărturiei.

După șase ore, fostul luptător de kickboxing, şi fratele său erau lăsaţi să plece acasă. Procurorii nu aveau suficiente probe că să îi pună eventual sub acuzare.

Câteva ore mai târziu, procurorii DIICOT anunţau printr-un comunicat de presă că au extins urmărirea penală, deocamdată dor în rem, adică pentru fapte, în legătură cu alte două capete de acuzare, trafic de persoane şi viol. Asta pentru că, susţin surse apropiate de anchetă, după primele interogatorii, ar fi reieşit că româncă de 20 de ani ar fi fost victima unei agresiuni sexuale.

Anchetatorii nu au dezvăluit deocamdată sub ce pretext au fost ademenite cele două tinere în casa fraţilor Tate şi, mai ales cine le-ar fi împiedicat să plece. Cele două vor fi audiate din nou, la fel şi Andrew şi Tristan Tate, două personaje cunoscute, mai ales peste ocean şi în Marea Britanie.

Originari din Chicago, dar stabiliţi în Marea Britanie, fraţii Tate s-au mutat de ceva vreme în România. Pe proprietatea pe care şi-au cumpărat-o în Pipera poliţiştii ar fi descoperit și ceea ce părea un studio de videochat.

Andrew Tate, fost luptător de kickboxing: „Europa de Est este o zonă destul de sigură până când superi băieții care nu trebuie… În estul Europei, criminalitatea funcționează în mod diferit. În Anglia, o infracțiune are loc din întâmplare: mergeam pe stradă, în locul nepotrivit, la ora nepotrivită, cineva mă înjunghie. În România, șansele unui atac la întâmplare sunt zero. Dar, dacă te pui cu cine nu trebuie, o să dispari.”

Cu o colecţie impresionantă de maşini și avion privat, fraţii Tate s-au remarcat rapid inclusiv în mediul online, unde Andrew dă lecţii despre viaţă şi afaceri. Profită de fiecare ocazie să afişeze teancuri de bani. Unele voci susţin că ar fi moştenit de la tatăl lor un hotel în Thailanda, altele că primul milion de dolari l-ar fi făcut din bătăile în cuşcă şi din bitcoin. Cert este că s-au integrat rapid în lumea mondenă din Bucureşti, iar despre aventurile lor s-a scris mult în presa de profil.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Anunțul făcut de Poliția din New York despre atacul de la metrou, în care 10 persoane au fost împușcate
Anunțul făcut de Poliția din New York despre atacul de la metrou, în care 10 persoane au fost împușcate

Tirurile de marţi dimineaţa de la metroul din New York, soldate cu 16 răniţi, nu fac pentru moment obiectul unei "anchete pentru act terorist", a declarat şefa poliţiei din metropolă, Keechant Sewell, transmit Reuters şi AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.