6.000 de familii au primit facturi cu 60% mai mari la gaze. ”Nu e posibil așa ceva”

×
Codul embed a fost copiat

Mii de oameni din Ilfov reclamă că au primit facturi la gaze cu tarife mai mari cu 60 la sută față de luna trecută.

Firma care furnizează gazul susţine că noile preţuri ar fi conforme cu contractele semnate de clienţi. Autoritatea pentru Reglementare în Energie spune că investighează cazul, după ce mai mulţi abonaţi au depus plângeri.

Peste 6 mii de familii din Voluntari, judeţul Ilfov, ar fi primit în ultimele două luni facturi la gaze cu un preţ mai mare cu 60%. Oamenii sunt revoltaţi.

Femeie: ”În loc de 460 de lei cât plăteam iarna, acum plătesc 800 lei. S-a mărit aşa, deodată, fără să ne anunţe. Nu e posibil aşa ceva."

Oamenii spun că au semnat în vară nişte acte şi s-au trezit acum în plină iarnă, când şi consumul e mare, cu facturile uriaşe.

Citește și
masina, bacau, gaze, iubita
Isprava unui tânăr din Bacău care a vrut să-şi impresioneze iubita
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Firma care furnizează gaze în Voluntari le-a trimis oamenilor o notificare, însă aceasta era pe spatele facturii din luna octombrie şi nimeni nu a băgat de seamă.

Reprezentanţii firmei au fost convocaţi la primărie pentru explicaţii.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie investighează şi ea cazul, după ce a primit mai multe plângeri.

Preţul gazelor pe piaţa reglementată a crescut în ultimul an cu aproximativ 16%.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mamă și fetițele ei găsite moarte în casă. Vecinii spun că au auzit țipete în curte
Mamă și fetițele ei găsite moarte în casă. Vecinii spun că au auzit țipete în curte

O mamă și cele două fiice au fost găsite moarte, după ce fratele și fostul partener al victimei au fost auziți certându-se afară. Tragedia a avut loc în orășelul Little Lever din Marea Britanie.

Isprava unui tânăr din Bacău care a vrut să-şi impresioneze iubita
Isprava unui tânăr din Bacău care a vrut să-şi impresioneze iubita

Un tânăr de 20 de ani, din Bacău, s-a ales cu dosar penal pentru isprava lui.

Incendiu într-o casă din Târgoviște. Acuzațiile aduse de vecini proprietarei
Incendiu într-o casă din Târgoviște. Acuzațiile aduse de vecini proprietarei

O femeie de 62 de ani din Târgovişte a ajuns joi seara la spital, după ce locuinţa i-a fost cuprinsă de flăcări. Vecinii o acuză pe proprietară de neglijenţă şi susţin că nu mai era racordată la electricitate şi gaze din cauza datoriilor acumulate.

Explozii în campusul Universității din Lyon. 3 persoane intoxicate cu fum. VIDEO
Explozii în campusul Universității din Lyon. 3 persoane intoxicate cu fum. VIDEO

Mai multe explozii produse în campusul Universităţii din Lyon i-au speriat teribil pe localnici. Deflagraţiile au fost provocate de câteva butelii, în timpul lucrărilor de renovare la acoperişul bibliotecii. Trei persoane s-au intoxicat cu fum.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.