Vremea azi, 8 iulie. Plouă din nou în a doua parte a zilei. Temperaturile ajung la 31 de grade Celsius

×
Codul embed a fost copiat

Sâmbătă aversele apar mai ales după-amiaza, în jumătatea nord-vestică, pe unde se vor strânge peste 50 de litri de apă pe metru pătrat. Pe seara e posibil să plouă şi în restul ţării.

Maximele pornesc de la 21-22 de grade în depresiuni şi în nord-vest şi ajung la 31 de grade în sud şi în sud-est.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim vreme frumoasă, cu soare în cea mai mare parte a zilei. Spre seară e posibil să se adune câţiva nori de ploaie, iar la amiază maximele ajung la 31 de grade.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei o să vină câteva reprize de ploaie - în special în zonele mai înalte. În restul provinciei avem vreme mai bună, iar la amiază se vor înregistra 30 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina creşte instabilitatea şi, mai ales în a doua parte a zilei şi la noapte, vor fi perioade în care o să plouă torenţial, o să cadă grindina şi se pot forma vijelii. Temperaturile scad faţă de ziua trecută şi se opresc la 28 de grade.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim tot vreme instabilă, cu averse însoţite de fenomene electrice. Se vor strânge peste 50 de litri de apă pe metru pătrat, vor fi căderi de grindină, iar vântul prinde putere în timpul ploilor. În Maramureş se mai răceşte, iar maximele ajung cu greu la 26 de grade.

Cam la fel va fi vremea şi în ţinuturile vestice. Îndeosebi după-amiaza şi la noapte vin mai multe reprize de ploi torenţiale, care vor lăsa în urma cantităţi însemnate de apă. Vor fi însoţite de fenomene meteo severe, iar temperaturile nu trec de 25 de grade.

Instabilitatea persistă şi în zona Transilvaniei, pe unde aversele vor aduce cantităţi însemnate de apă în intervale scurte de timp. Vor fi şi tunete, fulgere, grindină, se vor forma vijelii, iar maximele se opresc la 26 de grade.

O să plouă destul de mult şi în zona Olteniei - mai ales în a doua parte a zilei şi la noapte. Ploile vin însoţite de descărcări electrice şi de vânt intens, care poate ajunge la viteze de până 55...65 de km/h. Temperaturile ajung la 29 de grade.

Nici sudul ţării nu este ferit de precipitaţii, chiar dacă pe-aici aversele ajung mai pe seară. Până atunci avem vreme mai bună, cu soare şi maxime de până la 31 de grade.

Vremea azi, în Bucureşti

În Bucureşti rămânem cu atmosferă caldă şi se ating tot 31 de grade. Creşte, însă, instabilitatea, iar spre seară se adună norii şi apar averse cu descărcări electrice. La noapte temperatura coboară până la 17 grade.

Vremea azi, la munte

La munte se răcoreşte, iar atmosfera se menţine instabilă. În a doua parte a zilei vin alte reprize de ploi torenţiale, care vor lăsa în urma peste 50 de litri de apă pe metru pătrat. Vor fi şi tunete, fulgere, căderi de grindină şi se pot forma vijelii.

Vremea azi, pe litoral

La mare prindem vreme schimbătoare. După-amiaza şi seara norii se înmulţesc şi cresc şansele de averse. Vântul are unele intensificări, iar temperaturile din staţiuni ajung la 27 de grade. Apa mării va avea în jur de 22 de grade.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti ziua de duminică ne-aduce vreme frumoasă, cer senin dimineaţa şi câţiva nori după prânz. Se mai încălzeşte puţin şi temperatura urcă până la 32 de grade.

Luni rămânem cu atmosferă însorită şi maxima mai câştiga un grad faţă de ziua trecută. Se vor atinge ating 33 de grade, la umbră, însă la soare o să fie mai cald de atât.

Marţi temperaturile continuă să crească şi se apropie de pragul caniculei. Avem soare, vânt domol şi o atmosferă sufocată la orele amiezei.

La munte, duminică avem o zi plăcută cu soare şi temperaturi în creştere. Spre seară s-ar putea să vină o ploaie de scurtă durată în Carpaţii Orientali, iar vântul se intensifică în zona montană înaltă.

Luni se mai încălzeşte puţin. Avem vreme frumoasă, dar şi câteva reprize de ploaie, după-amiază în masivele din sudul şi estul ţării. Vântul mai are unele porniri pe crestele Carpaţilor Meridionali.

Marţi se face mai cald. În a doua parte a zilei se adună norii şi vin ceva averse cu descărcări electrice.

Pe litoral, duminică se împrăştie norii. Avem o zi frumoasă, dar cu vânt destul de insistent şi rafale de 50...60 Km/h. Se încălzeşte uşor şi maximele ajung la 29 de grade.

Luni se face mai cald şi temperaturile urcă până la 31 de grade. Se mai domoleşte vântul, însă reapare disconfortul termic. Asta  înseamnă că aerul devine greu de respirat după prânz.

Şi marţi avem o zi caldă, cu soare şi multă zăpuşeală. Maximele ajung pe la 30 de grade, iar apa mării are în jur de 24 de grade în tot acest interval.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.