Cât de bun este noul pepene Lusitana, care a apărut recent și în magazinele românești

×
Codul embed a fost copiat

În timp ce suprafețele cu pepeni s-au înjumătațit în ultimii ani, soiurile s-au diversificat. În magazine și piețe au apărut și variante românești de pepeni fără sâmburi, cu miez galben, cu coajă neagră sau pepeni pentru diabetici.

Fermierii care au mizat pe astfel de culturi spun că sunt mai profitabile decât cele clasice, pentru că sunt mai rezistente la boli, iar producția este bună.

Fermier: ”Greutatea fructului surprinde când îl luăm în mână și vedem cât e de greu. Este foarte compact. El arată ca un pepene de 5, 6 kilograme, dar în realitate, dacă am avea un cântar, am vedea că are mai mult de 8,9 kilograme. Este foarte dens miezul. A crăpat, vedeți ce sunet. Cam așa arată la interior.”

Pepenele Lusitana este unul dintre soiurile noi care au apărut și în magazinele românești. Este un hibrid extra-timpuriu care rezistă mai mult și este și mai dulce. Pentru că are miezul dens, deci este mai greu decât arată, ocupă mai puțin loc în frigider și ne satură mai repede. Un fermier din Olt îl cultivă de doi ani, alături de alte soiuri noi.

Aurelian Cioară, agricultor: ”Avem în mână un pepene verde cu miez galben, origine Coreea de Sud. Este o genetică nouă. Fructul acestui pepene se poate consumă chiar și de persoanele cu diabet. O altă specialitate, care din punctul meu de vedere este viitorul, este cerut din ce în ce mai mult, este ușor de consumat, se poate consuma și de către vârstnici, se poate consuma și de către copiii mici. Semințele nu ajung la maturitate și se pot consuma fără probleme.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fermierii care cultivă aceste soiuri spun că sunt profitabile. Investițiile sunt mai mari, dar la fel este și prețul de vânzare. Un kilogram se vinde cu 2 - 5 lei, însă în extrasezon poate ajunge și la 10 lei.

Alin Găiseanu, cultivator de pepeni: ”Noi cultivăm hibrizi pentru că dau o producție foarte mare și sunt rezistenți la boli. De la folii, până la sistem de irigare prin picurare, este foarte costisitor. Undeva la 3.000, 3.000 și ceva la hectar. ”

Soiurile noi vin atât din Europa, cât și din Asia. Pentru că avem climă și soluri diferite, răsadurile trebuie adaptate la condițiile de la noi. De asta se ocupă laboratoarele de cercetare. Specialiștii studiază evoluția plantelor timp de doi ani, în funcție de zona în care urmează să fie plantate. La final, fermierii primesc rețeta după care pot cultivă și îngriji plantele fără niciun compromis.

Prof. univ. Adrian Asănică, decanul Facultății de Horticultură: ”Vom pleca de la planta tânără, să spunem așa, și în toate fazele de dezvoltare, de creștere și fructificare vom optimiza, spre exemplu, cantitatea de apă, frecvența, dar pe de altă parte și nutriția, care e deosebit de importantă”.

Producția de pepene verde românesc a scăzut simțitor în ultimii ani. Soiul galben, în schimb, are tot mai mult succes.

Cum pepenele galben a început să fie tot mai căutat în piețe și în magazine, și fermierii l-au cultivat mai mult. Potivit datelor Institutului Național de Statistică, dacă în 2019 am cules de pe câmpuri în jur de 56.000 de tone, anul trecut producția a ajuns la 82.000 de tone.

În același timp, însă, în 2021 România a importat 63.000 de tone de pepeni, aproape dublu față de acum trei ani.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.