Klaus Iohannis, la COP26: „România are una dintre cele mai scăzute rate de emisii de CO2 pe cap de locuitor din UE

Klaus Iohannis
Administraţia Prezidenţială

România are una dintre "cele mai scăzute" rate de emisii de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, a declarat, marţi, la Glasgow, preşedintele Klaus Iohannis.

Iohannis a adăugat că ţara noastră se angajează să crească, în viitor, procentul de energie electrică provenită din surse regenerabile.

"Nu putem nega faptul că schimbările climatice reprezintă o provocare extraordinară şi că trebuie să dăm dovadă de ambiţie în abordarea ei! Din 1989 până în 2019, emisiile de gaze cu efect de seră ale României au scăzut cu 64%. Avem una dintre cele mai scăzute rate de emisii pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Între 1990 şi 2019, România şi-a redus şi intensitatea emisiilor de CO2 pe unitatea de PIB cu 77%, o rată mai mare decât dublul mediei globale. Suntem angajaţi să facem şi mai mult! Va fi o provocare să reducem în continuare emisiile, mai ales pe măsură ce ne apropiem de net zero. Îmi doresc să lucrăm împreună pentru a dezvolta, produce şi utiliza noi tehnologii verzi", a spus şeful statului, în cadrul segmentului la nivel înalt al Conferinţei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26).

Potrivit lui Iohannis, inovaţia este cheia, iar, printre alte iniţiative lansate la Glasgow, România se alătură Misiunii de Inovare în Agricultură pentru Climă (Agriculture Innovation Mission for Climate) propusă de Statele Unite ale Americii.

"În acelaşi timp, trebuie să ne asigurăm că nimeni nu este lăsat în urmă în procesul de tranziţie ecologică, că sunt create locuri de muncă şi că inegalităţile sociale sunt reduse", a afirmat preşedintele, potrivit Agerpres.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El a punctat că România sprijină pe deplin eforturile Uniunii Europene în domeniul schimbărilor climatice şi se angajează să contribuie la reducerea emisiilor UE cu 55% până în 2030.

"Am atins deja această rată de reducere la nivel naţional şi ne angajăm să reducem în continuare emisiile", a transmis Klaus Iohannis.

România se angajează să crească producerea de energie electrică care provine din surse regenerabile, a completat preşedintele.

"Nu există o soluţie magică împotriva schimbărilor climatice. Un set de măsuri interconectate ne poate ajuta să ne atingem obiectivele. Pentru aceasta, vom valorifica însăşi forţa naturii. România are o pondere ridicată a energiei regenerabile în mixul energetic, 40% din energia electrică produsă în România provenind din surse regenerabile. Ne angajăm să creştem acest procent în viitor. Vom lupta împotriva schimbărilor climatice cu soluţii bazate pe natură, folosind 57.000 de hectare de păduri noi prevăzute în Planul nostru Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru a capta carbonul şi a combate deşertificarea. De asemenea, trebuie să canalizăm forţa oamenilor în lupta împotriva schimbărilor climatice. Educaţia este cheia pentru un comportament prietenos cu mediul. Trebuie să promovăm educaţia şi cercetarea privind schimbările climatice", a spus Iohannis.

El a amintit că, începând cu 2023, România va găzdui un centru inovator al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, care va ajuta sistemele agricole din Europa să răspundă mai bine la provocările climatice.

"Impactul schimbărilor climatice nu are graniţe naţionale. Vă invit să ne unim forţele în a proteja mediul, asigurându-ne că lăsăm generaţiilor viitoare o planetă mai verde şi mai sigură! Nu avem timp de pierdut! Trebuie să acţionăm acum!", a mai transmis şeful statului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Bode: „PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, pe Nicolae Ciucă. PNL, vioara întâi în orice guvernare, până în 2028”
Bode: „PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, pe Nicolae Ciucă. PNL, vioara întâi în orice guvernare, până în 2028”

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat duminică, că PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, în persoana lui Nicolae Ciucă şi cu alegerile locale şi prezidenţiale câştigate, alegerile generale vor da un rezultat favorabil PNL.

Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant

Fostul preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri, cu ocazia prezenţei sale la Tribunalul Vaslui, că deşi nu mai este membru al partidului a rămas un simplu simpatizant PSD.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.