„Nu știam dacă e vie sau moartă”. Mărturiile familiei tinerei care a fost luată ostatică de Hamas

×
Codul embed a fost copiat

Teroriștii Hamas au transmis primul semn de viață din partea ostaticilor, difuzând un apel de ajutor lansat de o tânără franco-israeliană, răpită pe 7 octombrie de la festivalul organizat lângă kibuțul Remi.

Fata imploră să fie scoasă cât mai repede din Gaza. În același timp, Hamas susține că bombardamentele israeliene ar fi ucis 22 dintre ostatici.

Atenție, urmează detalii care va pot afecta emoțional!

Cum era de așteptat, Hamas a trecut la următoarea etapă în războiul psihologic cu Israelul, difuzând primul mesaj înregistrat de un ostatic, o tânără care are și cetățenie franceză.

Mia Schem, fata luată ostatică de Hamas: „Bună! Numele meu e Mia Shem. Am 21 de ani și sunt din orașul Shoham. Am fost la festivalul Nova, de unde am fost răpită și târâtă în Gaza. M-au dus inițial la spital, pentru 3 ore. Am primit îngrijiri, mi-au dat medicamente. Totul e în regulă, dar cer să fiu adusă acasă cât mai repede la familia mea, la părinții mei, la frații mei. Vă rog, scoateți-ne de aici cât mai repede cu putință. Vă rog!”

Pentru mama și frații Miei, de 10 zile copleșiți de teamă pentru soarta fetei, înregistrarea a adus deopotrivă suferință și speranță.

Citește și
rapita hamas
Cine este tânăra ostatică răpită de Hamas care apare în imaginile publicate de teroriști. Mărturiile mamei ei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Familia fetei: „Se vede că trece printr-o situație grea, are dureri, a fost rănită. Se vede spaima pe fața ei, dar e vie și în stare stabilă.”

Reporter: Vă ajută s-o vedeți așa?

Familia fetei: „Sigur că da, până în acest moment nu știam dacă e vie sau moartă. La petrecere s-a dus cu prietenul ei Elia, de care nu știm nimic, nu figurează pe nicio listă, nici a răpiților, nici a morților. Știm că încă sunt trupuri neidentificate.”

Dr. Chen Kugel, șeful Centrului Național de Medicină Legală din Israel: „Numărul cadavrelor este foarte mare și nu știm cât timp ne va lua să le identificăm pe toate. Încercăm s-o facem folosind tomografii mai vechi ori radiografii dentare și orice alte indicii disponibile.”

Nu întâmplător, odată cu proba de viață oferită, integriștii din Hamas au lansat și noi amenințări.

Abu Obeida, purtătorul de cuvânt al aripii militare a Hamas: „În acest moment nu se poate vorbi despre un număr exact de ostatici. Estimăm că numărul prizonierilor este între 200 și 250, sau mai mult. Aproximativ 200 dintre prizonieri se află în mâinile brigăzilor Al-Qassam, aripa armată a Hamas. Restul prizonierilor sunt distribuiți între alte facțiuni ale rezistenței sau în locuri pe care nu le putem divulga, având în vedere situația actuală din teren. Agresiunea sionistă brutală împotrivă clădirilor a făcut ca, până acum, 22 dintre ostatici să-și piardă viețile.”

Cât despre prezența în grupul ostaticilor a unui număr mare de persoane cu dublă cetățenie, cu un cinism sfidător, Hamas dă asigurări că are mare grijă de străini.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
TASS: Netanyahu i-a spus lui Putin când va înceta Israel războiul. ”Ucigași ticăloși și cruzi”
TASS: Netanyahu i-a spus lui Putin când va înceta Israel războiul. ”Ucigași ticăloși și cruzi”

Israel nu se va opri până nu va distruge capacitățile militare și guvernamentale ale Hamas, i-a spus premierul Benjamin Netanyahu lui Vladimir Putin, potrivit agenției ruse de stat TASS.

Cine este tânăra ostatică răpită de Hamas care apare în imaginile publicate de teroriști. Mărturiile mamei ei
Cine este tânăra ostatică răpită de Hamas care apare în imaginile publicate de teroriști. Mărturiile mamei ei

Gruparea teroristă Hamas a publicat, luni, un videoclip în care apare unul dintre ostaticii capturați în urma atacului lansat în sudul Israelului la 7 octombrie.

Washington Post: Ce aduc portavioanele SUA în Israel. Mii de marinari și pușcașii marini americani merg în Mediterană
Washington Post: Ce aduc portavioanele SUA în Israel. Mii de marinari și pușcașii marini americani merg în Mediterană

O forţă operaţională amfibie formată din mii de marinari şi puşcaşi marini americani se îndreaptă spre Israel, unde vor fi poziţionaţi la bordul unor nave de război în cazul în care conflictul de acolo cu Hamas se extinde.

Joe Biden merge miercuri în Israel. Planul SUA pentru a ajuta populația din Fâșia Gaza
Joe Biden merge miercuri în Israel. Planul SUA pentru a ajuta populația din Fâșia Gaza

Preşedintele american Joe Biden se va deplasa miercuri în Israel pentru o vizită de solidaritate în urma atacului Hamas din 7 octombrie, a anunţat secretarul american de stat Antony Blinken.

„Durerea este de neimaginat
„Durerea este de neimaginat". Mamă și fiică din Chicago, venite în vizită în Israel, au fost luate ostatice de Hamas

Rabinul mamei şi fiicei din Chicago care sunt ţinute ostatice în Israel se simte liniştit de faptul că preşedintele american Joe Biden şi Statele Unite sprijină toate familiile, potrivit CNN.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.