Una dintre cele mai bogate femei din Coreea de Nord, pedepsită pentru un motiv absurd

tren Coreea de Nord
Getty

O antreprenoare nord-coreeană, care a făcut avere din distribuţia de bere, a fost arestată iar autorităţile i-au confiscat toată averea.

Potrivit Daily NK, femeia, identificată doar drept „doamna Kim”, a strâns una dintre cele mai mari averi din Coreea de Nord din distribuţia de bere Taedonggang, o marcă locală extrem de populară, produsă cu o tehnologie cumpărată din Marea Britanie. Ea a fost însă arestată şi „pedepsită cu asprime”, conform surselor din Phenian, pentru că a obţinut profit din distribuţia de bere.

Potrivit aceloraşi surse, motivul absurd invocat de autorităţi maschează de fapt dorinţa acestora de a-i confisca averea „doamnei Kim”. Antreprenoarea ar fi avut toate actele necesare şi singura ei abatere ar fi fost aceea că a dat în unele cazuri mită pentru a trece mai uşor de controale.

Pedeapsa primită de una dintre cele mai bogate femei din Coreea de Nord

O altă explicaţie ar fi că regimul vrea să declanşeze o campanie împotriva noilor îmbogăţiţi, cunoscuţi drept "donju". 

Şefii fabricii de bere Taedonggang sunt şi ei anchetaţi. Antreprenoarei i-a fost confiscată toată averea, inclusiv bunurile personale. De asemenea, a fost expulzată din Phenian, fiind deportată într-o regiune rurală.

Citește și
Alegerile parlamentare din Coreea de Nord
Phenianul, împânzit cu fotografii cu Kim Jong-un într-o secție de votare. GALERIE FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum arată cel mai nou model de smartphone produs în Coreea de Nord. FOTO
Cum arată cel mai nou model de smartphone produs în Coreea de Nord. FOTO

Coreea de Nord a lansat un nou model de smartphone, Phenian 2423, scrie Daily NK.

Phenianul, împânzit cu fotografii cu Kim Jong-un într-o secție de votare. GALERIE FOTO
Phenianul, împânzit cu fotografii cu Kim Jong-un într-o secție de votare. GALERIE FOTO

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a mers duminică într-o secție de votare amenajată la Universitatea de Tehnologie Kim Chaek din Phenian, în condițiile în care în Coreea de Nord au avut loc alegeri parlamentare.

Mărturii de groază din Coreea de Nord. “Am văzut femei executate pentru că și-au mâncat copiii”
Mărturii de groază din Coreea de Nord. “Am văzut femei executate pentru că și-au mâncat copiii”

Gim Gyu Min, care a crescut în Coreea de Nord, are o poveste de viață incredibilă. A ajuns de nenumărate ori la închisoare pentru gesturile de rebeliune împotriva regimului familiei Kim.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.