După Ungaria, și Bulgaria negociază cu Gazprom reluarea livrărilor de gaze

După Ungaria, și Bulgaria negociază cu Gazprom reluarea livrărilor de gaze
Shutterstock

Bulgaria a început negocierile cu compania de stat rusă Gazprom pentru a reveni la un contract în vederea soluţionării lipsei de gaz. Decizia Sofiei vine în contextul în care Ungaria continuă discuțiile cu Rusia pentru majorarea livrărilor de gaze.

 

”Ca guvern interimar, dorim să finalizăm ceea ce avem deja ca un acord”, a declarat premierul interimar bulgar Galab Donev într-un interviu difuzat luni seara.

Bulgaria este foarte dependentă de resursele energetice ruseşti, iar Rusia i-a sistat livrările de gaze, în pofida unui contract valabil până la sfârşitul anului 2022, după ce fostul premier proamerican Kiril Petkov a respins cererea Moscovei privind plata gazului natural în ruble.

Între timp, Ungaria va continua discuţiile cu Rusia privind majorarea livrărilor de gaze şi se aşteaptă să ajungă la un acord cu Gazprom privind creşterea aprovizionării de luna viitoare, a anunţat luni ministrul de Externe, Peter Szijjarto.

”Fie că ne place, fie că nu, vom continua discuțiile cu rușii”

Szijjarto a făcut o deplasare neprevăzută la Moscova în iulie, pentru a discuta despre achiziţionarea a 700 de milioane de metri cubi suplimentari de gaz, care să se adauge celor 4,5 miliarde livrate în fiecare an Budapestei înainte de conflictul din Ucraina.

Citește și
Nord Stream
Preţurile gazelor naturale au crescut, după anunţul Gazprom că va opri livrările prin Nord Stream 1 timp de trei zile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Luna aceasta, Gazprom a început majorarea livrărilor de gaze către Ungaria.

”Fie că ne place, fie că nu, vom continua discuţiile cu ruşii privind majorarea livrărilor de gaze către Ungaria. Există o ofertă de creştere a aprovizionării, vom ajunge la un acord cu Gazprom în următoarele zile şi vom semna un acord prin care vor fi majorate livrările zilnice”, a declarat Szijjarto.

Acesta nu a dat detalii privind volumele sau preţurile.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ungaria vrea majorarea livrărilor de gaze de la Gazprom
Ungaria vrea majorarea livrărilor de gaze de la Gazprom

Ungaria va continua discuţiile cu Rusia privind majorarea livrărilor de gaze şi se aşteaptă să ajungă la un acord cu Gazprom privind creşterea aprovizionării de luna viitoare, a anunţat luni ministrul de Externe, Peter Szijjarto, transmite Reuters.

 

Preţurile gazelor naturale au crescut, după anunţul Gazprom că va opri livrările prin Nord Stream 1 timp de trei zile
Preţurile gazelor naturale au crescut, după anunţul Gazprom că va opri livrările prin Nord Stream 1 timp de trei zile

Preţurile gazelor naturale europene au crescut luni, după ce gigantul energetic de stat al Rusiei, Gazprom, a declarat că va închide trei zile conducta Nord Stream 1, cea mai mare infrastructură de gaze din Europa, transmite CNBC.

Avertismentul Gazprom: Preţurile europene la gaze ar putea creşte iarna aceasta cu 60%
Avertismentul Gazprom: Preţurile europene la gaze ar putea creşte iarna aceasta cu 60%

Gazprom a anunţat marţi că preţurile europene la gaze ar putea creşte iarna aceasta cu 60%, la peste 4.000 dolari per 1.000 metri cubi, deoarece exporturile şi producţia companiei ruse continuă să scadă, în urma sancţiunilor occidentale, scrie Reuters.

Gazprom a început să livreze Ungariei mai mult gaz decât era prevăzut în contract. Care este explicația
Gazprom a început să livreze Ungariei mai mult gaz decât era prevăzut în contract. Care este explicația

Ungaria, membră a Uniunii Europene, a anunţat sâmbătă că Rusia a început să-i livreze mai mult gaz natural decât era prevăzut în precedentele lor acorduri comerciale, după o vizită a ministrului său de externe la Moscova, în iulie.

 

 

Rusia arde gazele destinate exportului către Uniunea Europeană la graniţa cu Finlanda
Rusia arde gazele destinate exportului către Uniunea Europeană la graniţa cu Finlanda

Gigantul energetic rus Gazprom arde gazele destinate exportului în Uniunea Europeană la frontiera cu Finlanda.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.