Cât de reale sunt cifrele publicate de oficialii chinezi despre bilanțul coronavirusului

coronavirus
Getty

În vreme ce SUA și Europa numără zeci de mii de cazuri de infectare cu coronavirus zilnic care au dus la o carantină generalizată, China a început să se redeschidă.

Restricțiile de circulație din China încep să se relaxeze, iar săptămâna viitoare, locuitorii din Wuhan, epicentrul epidemiei, vor avea voie să părăsească metropola, relatează CNN.

În condițiile în care China pare să lase episodul epidemiei în urmă, apar tot mai multe întrebări cu privire la cât de veridice sunt cifrele și datele furnizate de chinezi și dacă răul a trecut în China.

Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe, Hua Chunying, a declarat că ''țara a oferit informații deschise, transparente și constante lumii în ceea ce privește situația crizei coronavirusului”.

Aceasta i-a acuzat pe oficialii americani care încearcă să „găsească vinovați” pentru situația dificilă în care se află SUA în acest moment.

Citește și
Simona Halep
Cum se menține Simona Halep în formă pe timpul pandemiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Este imoral și inuman să politizăm sănătatea publică. Acest fapt ar trebuie condamnat și în Statele Unite și în restul lumii. Sper să nu mai piardă timp și să se contreze pe lupta împotrvia pandemiei și pe salvarea vieților americanilor”, a mai spus Hua Chunying.

Potrivit informațiilor aduse de CNN din Wuhan, în ianuarie cifrele chinezilor nu s-au confirmă în totalitate. Acest lucru ar putea însă să se datoreze și unei lipse de teste, o situație cu care multe alte țări se confruntă.

Oficialii chinezi au respins întotdeauna orice sugestie că datele lor nu ar fi exacte. De asemenea, menționează rata de recuperare a țării, subliniind că, din aproximativ 82.000 infectați în China, 76.000 au supraviețuit bolii.

Autoritățile au impus, săptămânile trecute, noi restricții în ceea ce privește intrarea străinilor în țară, pentru a minimiza șansele unui nou val de infectări venit din afară.

Cu toate acestea, dacă cei sceptici cu privire la cifrele chinezilor ar avea dreptate, este posibil ca adevăratul pericol să fie deja în interiorul granițelor țării.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 3 aprilie. Europa înregistrează peste 40.000 de decese
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 3 aprilie. Europa înregistrează peste 40.000 de decese

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 3 aprilie. În prezent sunt peste un milion de cazuri confirmate la nivel mondial și 54.000 de decese.

Cum se menține Simona Halep în formă pe timpul pandemiei
Cum se menține Simona Halep în formă pe timpul pandemiei

Simona Halep, numărul doi mondial în tenisul feminin, a postat un clip pe Instagram, în care arată fanilor că se antrenează în sufragerie pentru a se menţine în formă.

Primul medic care a avertizat despre Covid-19 a fost declarat ”martir” în China
Primul medic care a avertizat despre Covid-19 a fost declarat ”martir” în China

China l-a declarat pe Li Wenliang - medicul care a dat alarma cu privire la coronavirus, care l-a ucis ulterior - drept „martir” în urma unei campanii eșuate a poliției din Wuhan de al reduce la tăcere.

O companie japoneză a creat un test ce depistează coronavirusul în doar două ore
O companie japoneză a creat un test ce depistează coronavirusul în doar două ore

Fujifilm Holdings Corp a anunţat că a dezvoltat un test de depistare rapidă a noului coronavirus ce provoacă maladia infecţioasă COVID-19, care reduce timpul de furnizare a rezultatelor la aproximativ două ore.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.