Autorul atacului cu cuţitul dintr-un tren în Germania, internat la psihiatrie

Poliția germană

Autorităţile germane au anunţat duminică internarea la psihiatrie a sirianului care a comis sâmbătă un atac cu cuţitul într-un tren, rănind patru persoane, şi au exclus pista unei motivaţii islamiste, relatează AFP.

O primă evaluare făcută de un expert autorului agresiunii, un refugiat politic sirian de 27 de ani ajuns în Germania în 2014, a stabilit că este vorba de "o schizofrenie delirantă şi paranoică" şi de o alterare puternică a responsabilităţii penale, a declarat presei procurorul din Nuremberg-Fürth însărcinat cu acest dosar, Gerhard Neuhof.

Tânărul a declarat că se simte urmărit de poliţişti care îl supravegheau şi încercau astfel să îl înnebunească, a subliniat procurorul, adăugând că el nu a făcut obiectul niciun măsuri poliţieneşti speciale.

El a fost internat şi urmează să fie supus unor examinări ample.

"Nu există niciun element care să trimită spre o motivaţie islamistă", a precizat responsabila poliţiei locale, Sabine Nagel.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Faptele s-au produs sâmbătă dimineaţă într-un tren de mare viteză care circula între Bavaria (sud) şi Hamburg (nord) şi care avea 208 pasageri la bord.

Autorul agresiunii a atacat subit pasageri într-un vagon, rănind la întâmplare patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 60 de ani, în special la cap.

Mai mulţi pasageri au încercat apoi să îl oprească pe sirian şi le-au acordat primul ajutor răniţilor, conform autorităţilor, care au salutat "curajul lor civic".

Bărbatul a fost în cele din urmă arestat de poliţie fără a opune rezistenţă, având asupra sa un cuţit pătat de sânge.

Achetatorii încearcă să stabilească acum parcursul personal al refugiatului sirian. Cu o zi înainte de agresiune, el şi-a pierdut locul de muncă, potrivit poliţiei, iar în 2020 a fost condamnat pentru mici escrocherii.

"Acest atac cu cuţitul este groaznic", a reacţionat ministrul de Interne, Horst Seehofer.

Chiar dacă pista teroristă a fost exclusă, faptele sale au survenit într-un context tensionat în Germania, care s-a confruntat în ultimii ani cu mai multe atacuri jihadiste.

În iunie, un sirian de 21 de ani care se revendica de la gruparea Stat Islamic a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a înjunghiat mortal un homosexual şi l-a rănit grav pe partenerul acestuia la Dresda în octombrie 2020.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mai mulți răniți, după un atac cu cuțitul într-un tren din Germania
Mai mulți răniți, după un atac cu cuțitul într-un tren din Germania

Mai multe persoane au fost rănite într-un atac cu cuţitul într-un tren în landul Bavaria, a anunţat poliţia, transmite France Presse.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.