Un bărbat a fost amendat pentru că a vrut să facă o faptă bună. Ce a filmat

×
Codul embed a fost copiat

Un tânăr din Ploieşti susţine că a fost amendat de poliţie, pentru că a avut simt civic şi a vrut să prevină un accident.

A anunţat la 112 după ce a văzut în trafic o ambulanţă care era cât pe ce să lovească doi pietoni. În plus, şoferul ar fi condus haotic şi agresiv.

Reclamantul avea instalată o cameră pe bordul maşinii şi a pus imaginile la dispoziţia agentului trimis la locul faptei. Acesta a considerat însă că a fost chemat fără motiv şi l-a sancţionat chiar pe cel care a făcut sesizarea.

Întâmplarea s-a petrecut pe Şoseaua Vestului din Ploieşti.

Camera de bord a bărbatului de 29 de ani arata clar cum o ambulanţă se strecoară printre pietoni, fără să aibă nici măcar semnalele acustice sau luminoase pornite.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Şofer: "Am claxonat pietonii să îi fac atenţi pentru că venea foarte tare cel care era cu ambulanţa. Mergând paralel cu el l-am întrebat dacă nu vede. Omul era foarte recalcitrant, a început să mă înjure şi să facă tot felul de semne, m-a jignit foarte tare".

Cum ambulanta şi-a continuat drumul făcând slalom printre maşini, după cum spune şoferul, acesta a sunat la 112. Însă la apariţia echipajului a avut o surpriză: chiar el a fost cel amendat.

Şofer: "I-am arătat probele video de pe cameră, a confirmat că a greşit şoferul de la ambulanţă, dar a spus că se va întoarce cu procesul verbal. L-am întrebat de ce şi mi-a zis ca proba video nu se ia în considerare şi aşa m-am ales cu o amendă de 500 de lei".

Povestea este acum anchetata şi de conducerea Serviciului de ambulanţă Prahova, dar şi de poliţie. Şoferul ambulanței riscă să fie sancţionat cu până la 10 la sută din salariu, spune şeful său. Iar poliţistul va fi, la rândul său, cercetat disciplinar.

Daniel Nicolae, manager Ambulanță Prahova: "Acel conducător auto de la Serviciul de ambulanţă, dacă se dovedeşte că a încălcat regulile de circulaţie, va fi sancţionat. La nivelul Serviciului de ambulanţă a fost declanşată o anchetă internă şi împreună cu poliţia vom stabili dacă într-adevăr are responsabilitate".

Raluca Brezeanu, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova: "În cauză a fost deschisă o anchetă internă şi se fac verificări privind intervenţia poliţistului, urmând să se dispună măsurile legale. Totodată persoana amendată poate contesta procesul verbal de constatare a contravenientei la instanţă în termen de 15 zile".

Bărbatul amendat a avut o singură menţiune de făcut. A scris în procesul verbal că îi pare rău că avrut să facă o faptă bună.

Reporter: "O să mai faceţi astfel de fapte bune?
Şofer: Cu siguranţă nu, din păcate!"

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.