Primul referendum organizat în România pentru demiterea unui primar are loc la Dumbrăvița, județul Brașov

×
Codul embed a fost copiat

Primul referendum organizat în România pentru demiterea unui primar are loc duminică, la Dumbrăvița, județul Brașov.

Nemulțumiți de cum arată comuna și de lucrările care nu au fost finalizate de ani buni, oamenii au ieșit la vot în speranța unei schimbări.

Localnicii, nemulțumiți de primărie

Un bărbat locuiește de mai bine de 40 de ani în comună.

Mihăiță Florian, localnic: „N-avem drumuri, curățenie, nimic. Totul este zero în Dumbrăvița”.
Reporter: „Ați încercat să vorbiți cu domnul primar?”
Mihăiță Florian: „Da, am încercat, dar nu se poate face nimic”.

Oamenii din localitate l-au votat, totuși, de patru ori la rand pe actualul primar, membru PNL.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

S-au gândit că poate lucrurile încep să se schimbe in bine, în al cincilea mandat. Degeaba, însă.

Localnic: „Nu avem canalizare, nu avem apă bună, gunoaie pe toate străzile. Nu își face serviciul primăria”.

Localnic: „Eu stau aici, în comună, de 12 ani și nu s-a făcut absolut nimic. Domnul primar, cum m-am mutat eu după doi ani, mi-a turnat asfalt și mi-a promis că face rigolă pe partea cealaltă și așa a rămas”.

Pentru ca referendumul să se poată organiza, 25% din electorat trebuie să ceară asta. Așa că, timp de șase luni, reprezentanții USR au strâns peste 1.100 de semnături, dintr-un total de 4.083 de cetateni cu drept de vot.

Ce spune primarul contestat

Primarul este conștient de nemulțumirile oamenilor.

Zachiu Popa, primarul comunei Dumbrăvița: „Sunt mai multe probleme. Sunt lucrări care nu s-au aprobat în Consiliul Local, sunt lucrări de canalizare și apă la care lucrăm și, într-adevăr, s-a creat un disconfort”.

Pentru a-și da jos primarul din funcție, prezența la vot trebuie să depășească 30%. Urnele se închid la ora 23.00.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Macron, la un pas să piardă majoritatea absolută în Parlament. Ce urmează în Franța, dacă se va întâmpla asta
Macron, la un pas să piardă majoritatea absolută în Parlament. Ce urmează în Franța, dacă se va întâmpla asta

Alegătorii francezi mai dispun de puțin timp pentru a-și exprima opțiunea în turul al doilea al alegerilor legislative.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.